x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Hackerul român Guccifer a fost adus din SUA şi încarcerat la Penitenciarul Rahova

Hackerul român Guccifer a fost adus din SUA şi încarcerat la Penitenciarul Rahova

11 Oct 2016   •   15:19
 Hackerul român Guccifer a fost adus din SUA şi încarcerat la Penitenciarul Rahova

Marcel Lehel Lazăr, hackerul român supranumit 'Guccifer' care a contribuit la aflarea faptului că Hillary Clinton a folosit un server privat de e-mail în timp ce era secretar de stat, a fost adus din SUA şi încarcerat, marţi, la Penitenciarul Rahova.

Oficiali din ANP au confirmat că hackerul a fost adus la Penitenciarul Rahova, unde va sta 21 de zile în carantină.

În luna septembrie 2016, hackerul a fost condamnat la 52 de luni de închisoare de către un tribunal federal din oraşul Alexandria, statul american Virginia. 'Guccifer', pe numele său real Marcel Lehel Lazăr (44 de ani), a pledat vinovat la acuzaţiile de furt de identitate cu circumstanţe agravante şi acces neautorizat la computere, după ce a fost extrădat din România în SUA.

Lazăr a declarat în diverse interviuri că a spart serverul privat al fostului secretar de stat american Hillary Clinton de la locuinţa acesteia din Chappaqua, New York, însă oficiali ai serviciilor de securitate naţională au respins afirmaţiile acestuia pe care le-au calificat drept nefondate.

Rolul potenţial al lui Marcel Lazăr Lehel în ancheta privind spargerea contului de e-mail al lui Hillary Clinton a fost evocat prima dată în luna aprilie de Fox News. Contul de e-mail al fostului secretar de stat conţinea circa 2.200 de e-mail-uri cu informaţii clasificate şi alte 22 de nivel Top Secret. Lazăr este bănuit că a spart circa 100 de conturi de e-mail în perioada 2012-2014. Printre persoanele vizate se numără fostul secretar de stat american Colin Powell, o rudă a fostului preşedinte american George W. Bush şi Sidney Blumenthal, un apropiat al lui Hillary Clinton.

În România, Marcel Lazăr Lehel a primit, în 2014, o condamnare de 7 ani închisoare, el fiind acuzat că a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidenţiale aflate în poşta electronică. Printre persoanele al căror e-mail a fost spart de "Guccifer" se află fostul director al SRI, George Maior, şi europarlamentarul PSD Corina Creţu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: guccifer marcel lehel lazar