x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Toader, despre recursul compensatoriu: Studiul de impact se face în procedura de legiferare, nu în faza de aplicare a legii

Toader, despre recursul compensatoriu: Studiul de impact se face în procedura de legiferare, nu în faza de aplicare a legii

22 Oct 2017   •   08:30
Toader, despre recursul compensatoriu: Studiul de impact se face în procedura de legiferare, nu în faza de aplicare a legii
Sursa foto: DIANA OROS

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a făcut sâmbătă seară, conform acestuia, ''simple precizări privind recursul compensatoriu'', printr-o postare pe pagina sa de socializare, printre care aceea că ''studiul de impact se face în procedura de legiferare şi nu în faza de aplicare a legii''.

Potrivit lui Tudorel Toader, la data de 17 noiembrie 2016, prin adresa nr.68/86950, Ministerul Justiţiei a înaintat CSM, spre avizare, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare.

Ministrul Justiţiei a menţionat că, pe 29 noiembrie 2016, prin Hotărârea nr. 1533, plenul CSM a avizat favorabil proiectul de lege, cu observaţiile menţionate în Anexă. ''La punctul 2 din aviz se prevede faptul că, 'în principiu, măsura compensatorie propusă nu ar trebui să devină incidentă doar pentru calculul pedepsei ce poate fi considerată executată în vederea acordării liberării condiţionate. În opinia Plenului, compensaţia pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă devine efectivă doar dacă măsura propusă de proiectul de act normativ vizează considerarea ca executate efectiv a celor 3 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în spaţiul necorespunzător", a postat Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.

El a mai menţionat că proiectul de lege a fost transmis de la Guvern către Senat, prima cameră sesizată, pe 31 ianuarie 2017, dată anterioară învestirii sale în demnitatea de ministru al Justiţiei.

''Forma iniţială prevedea faptul că, în vederea acordării liberării condiţionate, la 30 de zile de pedeapsă, executată în condiţii necorespunzătoare, se consideră executate 3 zile de pedeapsă, iar raportarea se făcea la 3 mp pentru fiecare deţinut'', a precizat Tudorel Toader, adăugând că criticile de neconstituţionalitate au fost respinse de Curtea Constituţională.

Pe 19 octombrie, a intrat în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiţii necorespunzătoare, care prevede că la 30 de zile executate în penitenciar în condiţii necorespunzătoare deţinuţii vor beneficia de şase zile considerate executate. www.agerpres.ro

×