x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bucureștenii pot gusta din cea mai mare plăcintă cu dovleac

Bucureștenii pot gusta din cea mai mare plăcintă cu dovleac

15 Noi 2017   •   16:00
Bucureștenii pot gusta din cea mai mare plăcintă cu dovleac

Cea mai mare plăcintă cu dovleac şi scorţişoară din această toamnă, lungă de 15 metri, va fi atracţia "Festivalului dovleacului cu scorţişoară", care va avea loc, în weekend, în Parcul IOR, în cadrul unui eveniment marca Urban Artsy Bazar. 

Pentru prepararea plăcintei, care va putea fi degustată sâmbătă, începând cu ora 11,00, se vor folosi 500 kg făină, 200 kg de dovleac, 50 litri de lapte, 30 litri de ulei, 100 de ouă şi câte 25 kg de zahăr, unt, drojdie şi sare, potrivit unui comunicat al Centrului European pentru Prevenirea Adicţiilor. 

La festival vor veni şi copii de la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copiii Străzii Sector 3, care vor pune la vânzare o mulţime de obiecte realizate manual de ei. 

De asemenea, vizitatorii vor putea savura plăcinte felurite, în special cele cu dovleac şi cu scorţişoară, după reţete păstrate cu grijă din generaţie în generaţie de zeci de ani, dovleac copt, prăjituri de casă, plăcinte "poale-n brâu", plăcinte domneşti, dulceţuri, siropuri, produse apicole, sucuri naturale şi dulciuri fără zahăr, torturi, turtă dulce, ceaiuri şi cafea la nisip, must proaspăt stors din zona Panciu (Vrancea), dar şi suc natural de fructe cu scorţişoară. 

Amatorii de produse tradiţionale pot degusta fasole cu ciolan şi varză cu afumătură la ceaun, fripturi, cârnaţi afumaţi la grătar, salate sau produse din peşte. 

Pe lângă mâncare şi dulciuri, vizitatorii vor mai regăsi meşteşugari care vor expune artizanat şi produse handmade. 

Târgul se organizează în scop caritabil, pentru susţinerea şi întrajutorarea copiilor şi tinerilor cu situaţii financiare modeste care reprezintă factorul de risc în consumul şi traficul de substanţe interzise, iar integrarea acestora în comunitate reprezintă de cele mai multe ori o reală provocare pentru autorităţi, precizează sursa citată. 

Urban Artsy Bazar reprezintă un nou concept de bazar urban, un mix între un iarmaroc de oraş, accesorii, decoraţiuni şi produse artizanale (alimentare şi nealimentare). 

Evenimentul este dedicat conştientizării populaţiei asupra unui stil de viaţă sănătos al individului şi societăţii, fără riscul expunerii la consecinţele negative asociate adicţiei, menţionează organizatorii. 

Centrul European pentru Prevenirea Adicţiilor este o asociaţie care are drept scop promovarea unei atitudini de cointeresare a societăţii civile şi societăţii româneşti în problematica sănătăţii publice şi a flagelului dependenţelor. AGERPRES

×