x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 2009, an negru pentru siguranţa cetăţeanului

2009, an negru pentru siguranţa cetăţeanului

de Mara Raducanu    |    05 Mar 2010   •   00:00

Cei chemaţi ieri să ia cuvântul la bilanţul Ministerului de Interne pe 2009 şi-au dat cu părerea şi au identificat pentru a mia oară bubele sistemului. Realitatea este însă una îngrijorătoare şi concretă: s-au dublat infracţiunile de ameninţare cu arma şi a tâlhăriilor cu autori mascaţi.



Bilanţul de ieri al Ministerului de Interne a strâns laolaltă toată floarea cea vestită a Armelor. S-a vorbit de priorităţile Poliţiei, de bugetul instituţiilor, de obiective şi de soluţii. Dacă ministrul de Interne Vasile Blaga a susţinut că indicat pentru diminuarea fenomenului infracţional din ce în ce mai ridicat "ar fi scoaterea poliţiştilor din birou în stradă", premierul Emil Boc a cerut conducerii MAI "să identifice persoanele corupte din sistem şi să le sancţioneze fără excepţii".

ATENŢIE, INFRACŢIONALITATE RIDICATĂ!
Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a precizat de asemenea că Poliţia Română s-a confruntat cu cel mai mare deficit de personal din ultimii cinci ani, ceea ce a dus la diminuarea siguranţei stradale şi implicit la favorizarea infractorilor. În 2009 s-a înregistrat o creştere a riscului infracţional, fiind sesizate aproape 3.300 de infracţiuni la siguranţa cetăţeanului, cu 11% mai mult decât în 2008.

Criminalitatea stradală a înregistrat un trend ascendent în 2009, cu 8% mai mare faţă de 2008, iar tâlhăriile cu autori mascaţi aproape s-au dublat, înregistrând o creştere de 93%. Totodată, a crescut şi numărul activităţilor ilegale, mai ales în mediul economic. Prejudiciul total estimat în 2009 a fost de aproximativ 19 miliarde de lei, adică 4,5 miliarde de euro.

ŞI CORUPŢIA A ÎNFLORIT
În zona de corupţie internă, în 2009 au fost consemnate 70 de situaţii, cu 15% mai multe decât în 2008, în care funcţionarii ministerului au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie atunci când li s-au oferit sume în schimbul unor servicii.

Totodată, au fost înregistrate alte 137 de cazuri, cu 28% mai multe decât în 2008, când angajaţii ministerului au denunţat situaţiile în care colegii lor au fost implicaţi în fapte de corupţie. Nici pe plan extern nu suntem prea bine văzuţi, deoarece imaginea României continuă să fie afectată de criminalitatea comisă de români pe teritoriul altor state (cu 11% mai mult în 2009 faţă de 2008).

Prezent la bilanţ, alături de alţi miniştri şi de Codruţa Kovesi, procurorul general al României, Emil Boc i-a felicitat pe poliţişti pentru munca depusă, după care le-a cerut să renunţe la "complicităţi locale" şi să lupte deschis împotriva unui sistem cu un nivel de corupţie încă ridicat.

"S-a constatat o creştere a infracţiunilor de ameninţare cu arma şi tâlhăriilor cu autori mascaţi. mai mult, în ultimii doi ani, 1.800 de agenţi au migrat spre alte structuri. Tocmai de aceea ne-am propus ca în 2010 pricipalele obiective să fie creşterea siguranţei cetăţeanului, combaterea infracţionalităţii, a terorismului, criminalităţii organizate şi transfrontaliere"
Vasile Blaga, ministru de Interne

×
Subiecte în articol: observator