x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alertă: Copil dispărut

Alertă: Copil dispărut

23 Feb 2010   •   00:00
Alertă: Copil dispărut
0-114591-disparutprahova.jpgBăieţelul din imagine se numeşte Dumitrache Ioan, are 9 ani şi a dispărut aseară din comuna Dumbrava, jud. Prahova.

Dispariţia a fost sesizată la Poliţie, prin 112, de către tatăl băieţelului, T. Viter. Din primele verificări efectuate, poliţiştii au aflat că, în jurul orei 17:00, copilul i-a spus tatălui său că iese puţin în curte, până la o anexă. Întrucât nu a mai revenit în casă, "după câteva minute, tatăl a ieşit să-l caute şi, negăsindu-l, la ora 23:30 a luat decizia de a solicita sprijinul poliţiştilor", se arată în comunicatul IPJ Prahova.

La data dispariţiei, Ioan purta un trening negru, geacă neagră cu dungi albastre, fes galben, pantofi sport neagri. Băiatul are 1,30 m înălţime, ochii căprui şi părul scurt, negru. Ca semn particular, pe obrazul drept are o aluniţă. Cei care l-au văzut sau pot oferi informaţii despre dispariţia lui sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112.

×
Subiecte în articol: observator