x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Contribuţia la fondul de sănătate creşte la 14%

Contribuţia la fondul de sănătate creşte la 14%

de Magda Marincovici    |    13 Mai 2010   •   00:00

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) intenţionează să majoreze contribuţia la fondul de asigurări de sănătate de la 10,7% în prezent la 14%, ne-a confirmat Adina Geană, directorul CNAS.



În proiectul de modificare a Legii 95/2006, CNAS propune o contribuţie la sănătate de 14%, respectiv 7% angajat şi 7% angajator. Directorul CNAS, Adina Geană, spune că, "de fapt, este o «revenire» la un procent care s-a mai aplicat. De altfel, din 1999 până acum au scăzut contribuţia la fondul de sănătate de la 14% la 10,7%, şi numărul plătitorilor, respectiv de la 5,7 milioane la 3,8 milioane, la ora actuală.

În schimb, a crescut de la 6 milioane la 11,6 milioane numărul persoanelor scutite de contribuţia la fondul de sănătate. Adina Geană avertizează că sunt exceptate, pe bună dreptate, de la plata acestei contribuţii copiii între 0 şi 18 ani, cei care fac studii superioare, până la vârsta de 26 de ani, femeile însărcinate, lăuzele. În proiectul CNAS este vizată reducerea categoriilor exceptate, întrucât multe dintre acestea au salarii foarte mari.

Revenirea la o contribuţie de 14% s-ar face treptat, în următorii trei ani. În esenţă, această propunere a CNAS vizează îmbunătăţirea alimentării fondului de sănătate, în condiţiile în care pentru primele trei luni ale anului 2010 necesarul a fost de 1,6 miliarde lei, estimarea de colectări - 1,4 miliarde lei, dar s-a colectat între 1,1 şi 1,2 miliarde lei.

Autorul acestei modificări, respectiv CNAS, îşi susţine proiectul prin necesitatea "de a regla partea de finanţe", dar ştie foarte bine că, deşi lucrează de mai mult timp la acest proiect, îl scoate pe piaţă simultan cu reducerile salariale, făcând aproape imposibilă aplicarea noului procent la fondul de sănătate. Totuşi, potrivit directorului Adina Geană, CNAS nu renunţă la creşterea contribuţiei la "sănătate" nu în trei ani, ci în cinci. Şi, de asemenea, CNAS analizează reducerea mai drastică a numărului persoanelor care în prezent sunt scutite de la plata acestei contribuţii.

×
Subiecte în articol: observator