x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Descoperire EXCEPŢIONALĂ, în Dobrogea. Ce au găsit arheologii la Peceneaga, la baza unei movile funerare

Descoperire EXCEPŢIONALĂ, în Dobrogea. Ce au găsit arheologii la Peceneaga, la baza unei movile funerare

14 Apr 2014   •   09:57
Descoperire EXCEPŢIONALĂ, în Dobrogea. Ce au găsit arheologii la Peceneaga, la baza unei movile funerare

Arheologii Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) din Tulcea au descoperit în apropiere de localitatea Peceneaga o statuie-menhir din calcar ce datează de la începutul epocii bronzului, acesta fiind al doilea bun cultural de gen identificat în Dobrogea.

Statuia-menhir descoperită săptămâna trecută la Peceneaga reprezintă un personaj masculin, cu capul şi gâtul bine profilate, care pe corpul monolit are schiţate toate detaliile anatomice, dar şi o armă, piesa cu o înălţime de 1,75 metri identificată de cercetătorii Mihaela Iacob şi Dorel Paraschiv, la baza unui tumul, fiind în bună stare de conservare.

Potrivit reprezentantei ICEM, Mihaela Iacob, denumirea de 'menhir' pentru acest tip de monument preistoric vine din limba bretonă şi înseamnă, în traducere, 'piatră lungă', deoarece, de regulă, este construit dintr-un singur bloc de piatră, în general nefasonat, aşezat vertical.

'Monumentul avea un caracter funerar, dar şi de cult. Statuile-menhir antropomorfe erau utilizate în sanctuare sau, fixate în poziţie verticală pe movile funerare (tumuli), indicau locul unor morminte ale unor personaje cu un anume statut social', a afirmat Mihaela Iacob.

În Dobrogea, potrivit sursei, mai este cunoscută o singură statuie-menhir care a fost descoperită în anul 1924, în timpul construcţiei terasamentului căii ferate Medgidia-Babadag, când a fost tăiată o movilă funerară situată între Hamangia, Baia, şi Ceamurlia de Jos, statuia identificată atunci fiind expusă la Muzeul Cetăţii Histria, Constanţa.

Statui-menhir au mai fost descoperite în România în Transilvania, în zona dintre localităţile Baia de Criş şi Ţebea, la Ciceu-Mihăieşti, Floreşti, Gherla şi Pianu de Jos. Ele sunt cunoscute în nordul şi vestul Mării Negre - în Crimeea, Republica Moldova (zona Bugeacului), Bulgaria, dar şi în Ungaria.

Menhirele sunt foarte numeroase în aşa-numita 'civilizaţie megalitică', răspândită pe o arie largă din vestul Europei, cea descoperită la Peceneaga urmând să fie expusă la Muzeul de Istorie şi Arheologie din oraşul Tulcea.

×