x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Distrigaz Sud Reţele: La Spitalul Caritas au fost luate primele măsuri de siguranţă

Distrigaz Sud Reţele: La Spitalul Caritas au fost luate primele măsuri de siguranţă

14 Feb 2010   •   00:00

Compania Distrigaz Sud Reţele precizează că s-au luat primele măsurile de siguranţă necesare în cazul incidentului de sâmbătă de la Spitalul Caritas din Capitală, unde după fisurarea unei conducte de gaze, unitatea medicală a rămas fără căldură, iar peste 100 de pacienţi au fost transferaţi către alte unităţi medicale.



"Echipele Distrigaz Sud Reţele s-au deplasat imediat la faţa locului şi au luat primele măsuri de siguranţă, izolând perimetrul şi sistând alimentarea cu gaze naturale. În urma cercetărilor, s-a constatat un defect la instalaţia de utilizare a gazelor naturale a spitalului, montată subteran", se precizează într-un comunicat al Distrigaz Sud Reţele, citat de Agerpres.

Dispeceratul companiei a fost sesizat, sâmbătă, în jurul orei 9,00, reclamându-se miros de gaze naturale în curtea spitalului Caritas din Bucureşti.

Potrivit comunicatului citat, reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele au recomandat administraţiei spitalului să contacteze o firmă autorizată de către ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei) pentru a remedia defecţiunile la instalaţia de utilizare.

"Întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revine în sarcina clientului, conform reglementărilor în vigoare, el fiind responsabil de buna lor funcţionare. De asemenea, menţionăm că nu există niciun pericol în prezent, fiind sistată alimentarea cu gaze naturale", informează Distrigaz Sud Reţele.

Bolnavii de la Spitalul Caritas au fost evacuaţi şi transferaţi către alte unităţi în funcţie de numărul de locuri şi de specialitate, după spargerea unei conducte de gaze, care a lăsat unitatea medicală fără căldură.

"Am luat această decizie pentru că s-a spart o conductă de gaze, deci nu avem nici căldură, nu putem folosi nici sterilizarea şi nici să gătim. Este vorba de 110 bolnavi care sunt transferaţi, în prezent, de la chirurgie, secţie medicală, cardiologie, obstetrică ginecologie, nou-născuţi, către alte spitale", a declarat dr. Bogdan Jansen, citat de Agerpres.

×
Subiecte în articol: observator