x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi scafandri au dispărut în Marea Neagră, lângă epava navei "Medy"

Doi scafandri au dispărut în Marea Neagră, lângă epava navei "Medy"

10 Sep 2010   •   00:00
Doi scafandri au dispărut în Marea Neagră, lângă epava navei "Medy"

Doi scafandri ai unei firme particulare au dispărut, aseară, în timpul scufundării la epava navei sub pavilion turcesc "Medy", din apropierea digului de nord al portului Constanţa. În această dimineaţă, scanfadrii ARSVOM au încercat să meargă în zona în care au dispărut colegii lor, dar nu au putut ieşi în larg din cauza vremii nefavorabile.

Potrivit directorului Agenţiei Navale de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Ion Voicu, cei doi scafandri aparţin firmei particulare Hunter's Company, iar joi după-amiază au mers pentru o filmare la epava vasului turcesc Medy.

"Era vorba despre o echipă formată din patru scafandri. Doi au intrat să filmeze şi au ieşit, iar apoi au intrat ceilalţi doi. După aproximativ 40 de minute însoţitorii lor au văzut că aceştia nu mai ies, iar primii scafandri au intrat din nou în apă, să-i caute", a declarat Ion Voicu, citat de Mediafax.

Pentru că nu s-a reuşit localizarea lor, s-a solicitat sprijinul autorităţilor, iar în zonă au ajuns mai multe ambarcaţiuni ale ARSVOM şi ale Poliţiei de Frontieră.

"Din păcate, când am ajuns noi acolo marea se montase foarte tare şi nu am mai putut coborâ cu scafandrii noştri pentru că le-am fi pus viaţa în pericol. Am continuat să patrulăm zona cu navele, până la lăsarea întunericului, în speranţa că au ieşit cumva la suprafaţă şi plutesc în derivă, dar nu i-am găsit„ a mai afirmat directorul ARSVOM.

În această dimineaţă, scanfadrii ARSVOM au încercat din nou să meargă în zona în care au dispărut colegii lor, dar nu au putut ieşi în larg din cauza vremii nefavorabile.

"Am încercat să ieşim, dar nu ne-a lăsat marea. Are gradul 5 - 6 în larg (valuri de 4 - 5 metri înălţime - n.r.), iar vântul suflă cu puterea 7 - 8 (aproximativ 60 - 70 km/h - n.r.). Nu avem cum să mergem până acolo. Vom încerca şi spre după-amiază, dar din păcate meteorologii anunţă vreme proastă pentru toată ziua", a declarat Ion Voicu, care spune că nu ştie ce s-ar fi putut întâmpla deoarece cei doi erau scafandri cu experienţă, iar unul dintre ei îi era prieten şi lucraseră împreună ani de zile la ARSVOM.

"Eu sper că au reuşit totuşi să iasă cumva la suprafaţă şi sunt împinşi de valuri şi curenţi spre plajele din sud, spre Tuzla sau Costineşti", a mai declarat Ion Voicu.

Cei doi scafandri dispăruţi sunt Cătălin Ispas, de 26 de ani, şi Cristian Zarafu, de 38 de ani. Cătălin Ispas este pompier angajat al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, iar în timpul liber colabora cu firma Hunter's. Cristian Zarafu este scafandru cu experinţă şi a lucrat, până în urmă cu cinci ani, la Agenţia Navală de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, fiind chiar şeful echipei de scafandri.

Vasul Medy, sub pavilion Turcia, s-a scufundat, în 1 septembrie, la aproximativ şase mile marine de capul digului de Nord al portului Constanţa, travers către Eforie Sud, la o distanţă de patru mile marine faţă de ţărm.

×
Subiecte în articol: observator