x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Eminescu necenzurat

Eminescu necenzurat

de Luiza Moldovan    |    16 Ian 2014   •   18:44
LA VIE EN MOV
Moment şocant pentru literatura română: un cunoscut interlop a povestit în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional că, între două măgării, se relaxează citind poezii de Mihai Eminescu, dar recunoaşte că are mari dubii (de ordin moral) în legătură cu unele creaţii ale cunoscutului autor.  Pe care-l consideră pe bună dreptate, nu doar un luceafăr al literaturii noastre, ci şi un fin cunoscător al psihologiei feminine, deoarece acesta era şi un cunoscut, mă scuzaţi, gagicar. Aşa s-a exprimat interlopul în cauză şi chiar s-a scuzat în faţa mea care sunt o doamnă şi nu suport cuvintele obscene. Ba chiar mă dezgustă. Acesta a mai menţionat că Luceafărul era un cam fătălău şi de aceea nu se descurca cu fetele pământenilor, care nu aşa se tratează, cum le-a tratat el, ci mai pragmatic, mai eficient, luându-le de la casa părintească într-un Jaguar sau chiar ceva şi mai bengos şi transportându-le, pe ritm de house, înspre un club de fiţe.

El a admis că fetele pământenilor sunt mai telurice, după cum le spune şi numele, şi că pe ele nu le vrăjeşti cu d-astea de corason, ci cu o vacanţă de lux în nu-ştiu-ce insulă îndepărtată sau cu tratamente la spa sau altceva. “Dacă eram eu Luceafărul, sigur această poezie n-ar fi arătat aşa, ci ar fi avut o notă mai veselă, mai entuziastă”, ne-a mărturisit interlopul care a dorit să-şi păstreze anonimatul. “Eu, chiar dacă sunt mai interlop aşa, tot mi-am păstrat romantismul, care nu moare niciodată”.

“Ce lecţie i-ai da tu Luceafărului dac-ar fi?”, l-am întrebat plini de curiozitate. “Eu, dac-ar fi, i-aş spune să-şi ia şi el nişte ţoale mai ca lumea, un parfum, să-şi ia carnet de conducere şi să-i dăruiască fetei pământenilor o pereche de silicoane. Apoi i-aș recomanda un scandal sexual, eventual o nuntă pe rit “aranjat”, o escapadă la Paris şi nişte lacrimi în direct. Sau ameninţări şi jigniri în direct la televizor. Pe urmă o şedinţă foto cu fata pământenilor la pagina 5 dintr-un binecunoscut tabloid local şi, dacă nici acum nu s-ar fi îndrăgostit de mine lulea, nu ştiu ce să mai zic”.

“Sfârşitul e programat să fie într-o notă mai optimistă, mai jucăuşă, nu aşa că-ţi vine să te sinucizi. Ba chiar aş dori, pe această cale”, ne spune interlopul nostru “să-mi exprim îngrijorarea pentru că eu consider că aceasta este o poezie pentru care minorii de până la 12 ani au nevoie de acordul părinţilor să-l citească, deoarece, dacă eşti mai emo aşa, rişti să cazi în depresie şi să faci acte necugetate. Eu sunt major, eu pot să citesc Luceafărul pentru că eu am discernământ”. “Sunteţi un interlop cu discernământ”. “Da, şi ştiu foarte bine legea. Dar un copil mic? Ca să nu mai zic nimic de conţinutul explicit din poezia “Dorinţa”, unde poetul parcă nu se mai reţine, s-a dezbrăcat de orice autocenzură. Permiteţi-mi să citez din această revoltătoare poezie: “Pe genunchii mei şedea-vei/ Vom fi singuri-singurei”. Mă, băiatule! Păi ce să-nveţe un copil din chestia asta ordinară? Cum să-mi las eu fata cu un astfel de om, că nu ştiu care e adevărata faţă a lui, în poezia Luceafărul sau în această creaţie literar, că nu ştiu cum să-i zic altfel?

Concluzia interlopului nostru e una foarte clară: decât Eminescu, mai bine Eminem. Vorba unui binecunoscut cântec din zilele noastre.

×
Subiecte în articol: la vie en mov