x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul va restrânge dreptul proprietarilor de clădiri monumente istorice de a nu plăti impozit

Guvernul va restrânge dreptul proprietarilor de clădiri monumente istorice de a nu plăti impozit

24 Mar 2010   •   00:00

Proprietarii clădirilor clasate ca monumente istorice vor fi scutiţi de Guvern de la plata impozitului local doar dacă au efectuat, în ultimii trei ani, lucrări de reparare, restaurare, conservare, renovare sau consolidare la imobil în valoare cel puţin egală cu cea a impozitului datorat pe clădire.

Restrângerea posibilităţii în care proprietarii de astfel de clădire pot fi scutiţi de la plata impozitului este prevăzută într-un proiect de lucru pentru modificarea Codului Fiscal, obţinut de Mediafax.

Documentul stabileşte că nu se datorează impozit pentru clădirile care sunt clasate ca monumente istorice sau de arhitectură "la care au fost efectuate lucrări de reparare, conservare, renovare, consolidare sau restaurare în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal, dar care să fie cel puţin egale cu valoarea impozitului pe clădire", precum şi pentru monumente arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice.

Legislaţia în vigoare acordă scutiri de impozit pentru toate clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice, fără a condiţiona acordarea acestei scutiri de efectuarea unor lucrări de restaurare sau consolidare.
Proiectul urmează să fie aprobat de Guvern.

×
Subiecte în articol: observator