x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legenda lacului TĂMĂDUITOR din Bărăgan

Legenda lacului TĂMĂDUITOR din Bărăgan

29 Oct 2014   •   09:06
Legenda lacului TĂMĂDUITOR din Bărăgan

Lacu Sărat este o staţiune din nord-estul Bărăganului, la câţiva kilometri de Brăila, unde există o apă despre care se crede că are puteri tămăduitoare pur şi simplu miraculoase.

Cu secole în urmă, Vlad Ţepeş a descoperit în Bărăgan un lac foarte sărat care s-a dovedit a avea proprietăţi miraculoase. După ce a încercat să pedepsească mai mulţi soldaţi turci care îndrăzniseră să calce pe pământ românesc punându-i la saramură, Ţepeş avea să afle că apele Lacului Sărat erau de natură să întărească trupul.

Citeşte şi Apa tămăduitoare de la Izvorul Îngerului

Soldaţii otomani au fost ţinuţi în apele sărate ale lacului vreme de o săptămână, iar când Ţepeş a dat ordin să fie traşi în ţeapă în pădurea din apropierea lacului, conform obiceiului, turcii au rezistat neaşteptat de mult la tortură. Concluzia a fost că săptămâna de 'tratament' în saramură i-a întărit pe otomani şi, de atunci, dându-şi seama de miracol, voievodul a ordonat ca oştenii săi să îşi vindece în apele lacului trupurile şi caii răniţi în lupte.

Citeşte şi Unde se află apele tămăduitoare din România

Peste ani, staţiunea Lacu Sărat a ajuns cunoscută în întreaga lume ca un izvor de sănătate şi relaxare. Situată în zona de câmpie din nord-estul Bărăganului, pe raza comunei Chiscani, la numai 5 kilometri distanţă de municipiul Brăila, staţiunea este legată de oraş printr-o linie permanentă de tramvai construită încă din anul 1900 şi printr-o linie de autobuz.

Lacul, format pe un vechi curs al Dunării, care acum este complet izolat, este înconjurat de 70 hectare de pădure, care atenuează climatul de stepă şi constituie un plăcut loc de recreere. Adâncimea apei variază între 0,6 şi 1,80 metri, iar fundul lacului este acoperit pe întreaga suprafaţă de un nămol terapeutic, cu un grad foarte mare de mineralizare. Lacul are o suprafaţă de 1,72 kilometri pătraţi şi o adâncime de 1,5 metri, iar datorită conţinutului ridicat de iod, rezultat în urma descompunerii anaerobe a unei specii de nevertebrate, artemia salinas, nămolul rezultat ameliorează zeci de afecţiuni, motiv pentru care suferinzi din toată lumea vin, de ani de zile, la tratament.

Continuarea pe RomâniaTV.net.

×