x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Cât costă un angajat nefericit?

Cât costă un angajat nefericit?

de Redacția Jurnalul    |    27 Apr 2024   •   06:00
Cât costă un angajat nefericit?
Sursa foto: Hepta

De ce echilibrul emoțional al oamenilor din echipă nu este doar “o problemă personală”?

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea, însă în temeni de business, lipsa stării de bine poate cauza pierderi financiare importante. Mai exact, pentru a înlocui un angajat nefericit care și-a dat demisia, o companie pierde până la de patru ori salariul acestuia.

Dacă în trecut, aspectele financiare erau în topul criteriilor pentru majoritatea angajaților atunci când ei alegeau să rămână într-un job, studiile recente arată o schimbare semnificativă în această paradigmă. Echilibrul în relația dintre viața personală și muncă este din ce în ce mai important, iar managerii se văd forțați să ia în considerare un factor nou pentru a evita pierderi: fericirea angajaților.

În 2017, studiile arătau că 86% dintre angajații români considerau aspectul financiar crucial, însă în 2023 doar un sfert dintre aceștia îl mai plasau în topul priorităților lor. Stabilitatea, echipa din care fac parte, echilibrul între viața personală și carieră sunt factori care cresc fericirea la locul de muncă și, implicit, scad șansele ca un angajat să își dorească o schimbare. Mai mult, 77% dintre cei intervievați au menționat faptul că iau în considerare impactul pe care munca lor îl are în societate, cu alte cuvinte, munca lor trebuie să aibă sens.

"Pentru unii manageri, prioritizarea fericirii angajaților poate părea un concept nou și neobișnuit. Cu toate acestea, în realitate, asistăm la o trezire la nivel individual. Evenimentele dificile la nivel global din ultimii ani au amplificat conștientizarea personală, orientându-ne atenția către ceea ce ne face cu adevărat bine și ce ne influențează negativ. Este un proces de introspecție care se reflectă și în mediul profesional", explică Angi Ionescu, CEO și fondator al clinicii The Mind. "Noi, ca specialiști, am observat în mod clar impactul pe care munca unei persoane îl poate avea asupra relației cu partenerul sau cu copiii, precum și asupra stării lor de sănătate, indiferent că vorbim despre cea fizică sau psihică. În prezent, și angajații își îndreaptă atenția spre aceste aspecte, iar schimbarea de perspectivă se reflectă, în mod evident, și în cadrul organizațiilor", adaugă Angi Ionescu.

Pierderile pentru o companie se acumulează până la momentul demisiei, dar și după acest punct. Înainte ca angajatul să ia decizia de a părăsi o companie, felul în care se simte îi poate afecta performanțele - vorbim aici de mai puține ore productive într-o zi, de absentări frecvente și în general, de o performanță redusă. După momentul demisiei, angajatorul trebuie să investească resurse pentru a-i găsi un înlocuitor, să pregătească o nouă persoană, timp în care fluxurile de lucru din departament au de suferit. Toate acestea sunt estimate de specialiștii de resurse umane la un cost de până la de patru ori salariul persoanei înlocuite.

La nivel mondial, specialiștii estimează că pentru următorii ani, flexibilitatea în relația viață personala - muncă va deveni cel mai important element, iar pentru a evita pierderi financiare nu e nevoie de o nouă strategie de business, ci de o strategie de wellbeing la nivel de organizație. ”Echilibrul emoțional al angajaților nu este doar , ci este un element esențial pentru performanța companiei. Un rol important le revine managerilor, ei fiind de fapt cheia retenției în organizație, deci ar trebui ajutați să-și dezvolte cât mai mult inteligența emoțională. Managerii sunt cei care pot sesiza și interveni atunci când oamenii din echipă întâmpină obstacole pe plan profesional sau personal. De ei depinde să creeze un mediu de lucru pozitiv, să-i motiveze pe angajați să fie mai productivi și să rămână loiali companiei. Odată ce crește nivelul de satisfacție în rândul echipei, se reduce absenteismul și turnover-ul, și implici se ajunge la o creștere semnificativă a performanței organizaționale", a încheiat Angi Ionescu.

 

×
Subiecte în articol: job nefericire performanţă