x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Masacru pe şosele: Numărul morţilor dublu faţa de anul trecut

Masacru pe şosele: Numărul morţilor dublu faţa de anul trecut

de Mara Raducanu    |    11 Mar 2009   •   00:00

În primele două luni ale anului 2009, în Bucureşti s-au produs 589 accidente (-16), soldate cu 21 persoane decedate (+8), 139 rănite grav (-13) şi 587 rănite usor (+56).



Cifrele din paranteză reprezintă diferenţele faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. Statistica relevă că, în ciuda unei tendinţe descrescătoare a numărului total de accidente şi al răniţilor grav, a crescut semnificativ, cu 61,5 %, numărul persoanelor decedate.  Din analiza accidentelor rutiere ce au avut ca urmare decesul unor persoane, produse în lunile ianuarie şi februarie ale anului 2009, în Municipiul Bucureşti, rezultă următoarele:

CAUZE
O treime din cele 21 de accidente – 7 s-au produs din cauza nereducerii vitezei în condiţiile rulării pe un carosabil umed, acoperit cu mâzgă sau zăpadă.  În 7 accidente, cauza a fost traversarea neregulamentară a drumului public de către pietoni, iar în alte 4, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor. Un accident s-a produs din cauza neacordării priorităţii de trecere vehiculelor, unul din cauza faptului că pietonul s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, în zona refugiului staţiei de tramvai, fiind lovit în aceste condiţii de un autovehicul iar un eveniment a avut cauze medicale, şoferul unui autoturism decedând la volan, în urma unui stop cardio-respirator.  LOCUL:  În ceea ce priveşte locul producerii evenimentelor, cu 3 excepţii, acestea s-au petrecut pe artere principale de circulaţie.
Distribuţia accidentelor pe sectoarele administrative a fost următoarea: sectorul 1   - 9 accidente, sectorul 6   - 4 accidente, sectorul 2   - 3 accidente , sectorul 4   - 3 accidente, sectorul 3   - 2 accidente

TIMPUL
Situaţia statistică relevă faptul că 11 accidente s-au produs în prima parte a zilei ( între orele 04,55 şi 11,30) iar 10, în a doua parte ( între 12,30 si 22,30). Treisprezece dintre accidente s-au produs în condiţii de lumină naturală iar opt, dimineaţa devreme sau seara.

AUTORI
Conducătorii autovehiculelor ce au produs accidentele sau care au lovit pietonii ce traversau neregulamentar se încadrează în urmatoarea distribuţie pe vârste: 8 între 21 şi 30 ani, 6 între 31 şi 40 ani, 4 între 41 şi 50 ani şi 3 între 51 şi 60 ani.
Optsprezece dintre şoferi au fost bărbaţi şi trei femei.
Niciunul dintre conducători nu s-a aflat sub influeţa băuturilor alcoolice.

AUTOVEHICULE
Vehiculele care au produs evenimentele: autoturisme – 15     ( din care un SUV), doua autoutilitare, un microbuz, un autotractor cu semiremorca, o autospeciala transport deseuri menajere si un tramvai.

VICTIME

 Din cele 21 victime decedate, 4 au fost soferii autovehiculelor implicate, 3 au fost pasageri in autoturismele accidentate iar ceilalti 14 au fost pietoni.
Dintre pietonii decedati, 4 au fost accidentati in timp ce traversau pe trecerea de pietoni, 8 au fost accidentati in timp ce traversau prin loc nepermis sau se aflau pe carosabil, iar 2 dintre acestia au fost loviti pe trotuar. Cu o singura exceptie, persoanele decedate din cauza traversarii prin loc nepermis au avut varsta peste 50 ani. In afara de cele 21 persoane decedate , accidentele s-au mai soldat cu 9 raniti grav si  6 raniti usor. Având în vedere accidentele produse, Brigada de Poliţie Rutieră recomandă conducătorilor auto: să reducă viteza de deplasare  atunci când circulă pe un carosabil umed sau în condiţii de vizibilitate scăzută; să fie precauţi când circulă în zona trecerilor pentru pietoni şi atunci când observă persoane în vârstă care intenţionează să travereseze.  Deasemenea, Brigada de Poliţie Rutieră recomandă pietonilor să fie precauţi atunci când intenţionează să traverseze, chiar şi pe trecerea pentru pietoni, şi să se angajeze în traversare atunci când sunt siguri că au fost observati iar autovehiculele au oprit pentru a le acorda prioritate.

×
Subiecte în articol: observator