x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mii de sclavi români în Italia, guvernul face help desk la Iași

Mii de sclavi români în Italia, guvernul face help desk la Iași

de Diana Scarlat    |    15 Mar 2017   •   08:39
Mii de sclavi români în Italia, guvernul face help desk la Iași
Sursa foto: topten22photo/Getty Images/iStockphoto

Scandalul celor peste 7.000 de sclave românce din Sicilia continuă cu vizitele reprezentanților guvernului în Italia. Confederaţia Naţională a Antreprenorilor Mici şi Mijlocii (C.A.P.I.M.E.D. România) a oferit autorităților române date clare despre sclavia din Sicilia și din alte zone ale Italiei, încă din 2014, dar statul român nu a finanțat proiectul de sindicalizare care i-ar fi putut proteja pe conaționalii noștri. Nici acum nu se face ceva concret, ci doar se poartă discuții în Parlament, iar ministrul pentru Diaspora face o vizită la consulatul României.

 

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, și un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, au plecat în Italia, pentru întrevederi cu oficialitățile locale și cu reprezentanți ai organizațiilor de români aflați la muncă în peninsulă. Reprezentanții executivului spun abia acum că sunt deosebit de interesați de situația conaționalilor noștri ajunși în sclavie, deși aveau de mai mulți ani date concrete despre această situație, de la mediul asociativ și cei implicați în apărarea drepturilor muncitorilor străini și combaterea abuzurilor asupra acestora. Pe 26 ianuarie, Jurnalul Național publica un articol prin care atrăgea atenția autorităților în legătură cu probleme foarte grave, semnalate de Carmen Luminița Andrei, președintele C.A.P.I.M.E.D. România, care așteaptă de mai mulți ani un răspuns clar din partea statului român, pentru a-i putea ajuta în mod real pe conaționalii noștri aflați în pericol sau ajunși în situații disperate.

 

Proiect de sindicat în Sicilia

Asociația a-ncercat să inițieze un proiect de sindicat românesc în Italia, care să-i ajute pe oameni să muncească legal, astfel încât să primească îngrijire de sănătate și să nu mai fie victime ale abuzurilor. Niciun guvern din ultimii trei ani nu s-a arătat interesat să sprijine această inițiativă, iar tăierea bugetului pentru ministerul care-i reprezintă pe românii din diaspora arată că în continuare nu se va finanța această inițiativă. „Ni s-a explicat că nu au fost fonduri suficiente, însă proiectul nostru este pe lista celor care așteaptă finanțare. Eu le-am explicat cât de gravă este situația, dar în afară de câteva discuții, nu am văzut ceva concret. Le-am spus că sunt mii de români sclavi, că româncele sunt violate, că pe mulți îi găsim morți sau grav răniți, dar nici spitalele nu-i primesc. Știm că sunt copii vânduți de propriii părinți, pentru proxeneții pedofili, dar nu putem face nimic dacă nu avem sindicatul, pentru care am cerut finanțare de la statul român”, a declarat, pentru Jurnalul Național, Carmen Luminița Andrei, președintele C.A.P.I.M.E.D.

 

Statul român se disculpă

Ministrul Muncii precizează că nu este responsabil pentru situația de acolo, pentru că autoritățile române nu au mediat în ultimii trei ani niciun loc de muncă pentru Italia. “Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă informează, în mod curent, cetăţenii români, prin intermediul consilierilor EURES şi al celor două help desk-uri din Târgu Jiu şi din Iaşi, dezvoltate prin proiectul “SAFE” şi dedicate Italiei, despre drepturile avute la locul de muncă în Italia şi pune la dispoziție datele de contact ale sindicatelor şi instituţiilor de asistenţă italiene. Numai că, în general, cetățenii români și-au găsit un loc de muncă în Italia prin cunoștințe, prin firmele private de mediere sau în mod direct de la angajator și nu apelează la instituțiile publice”, precizează Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă. Dar tocmai pentru că românii pleacă la muncă în Italia independent de autoritățile din România, este nevoie de o structură care să-i protejeze de abuzuri. În Italia sunt înregistrați legal 1,5 milioane de români, dar datele neoficiale arată că numărul real este de circa 2,5 milioane. Munca la negru îi expune la abuzuri extrem de grave, iar discriminarea îi transformă frecvent în victime.

 

Circa 60.000 de români vin la muncă în sezonul agricol, iar mulți mor în Italia și nici măcar nu mai are cine să le plătească repatrierea celor decedați. Sunt mii de femei bătute și violate sau care ajung la spital. Carmen Luminița Andrei, președinte (C.A.P.I.M.E.D. România)

 

Din statisticile noastre, 62% dintre românii care muncesc în Sicilia nu sunt angajați cu forme legale și peste 60% dintre femeile românce care lucrează în Sicilia sunt violate și abuzate anual Carmen Luminița Andrei, președinte (C.A.P.I.M.E.D. România)

 

Asociația antreprenorială C.A.P.I.M.E.D. România atrăgea atenția autorităților, încă din ianuarie, că în Italia mor anual mii de români care muncesc la negru și nimeni nu-i poate ajuta. Românii sunt uciși, bătuți, înfometați. Femeile sunt violate și forțate să muncească în condiții inumane, iar multora li se răpesc sau li se cumpără copiii, pentru pedifilie.

 

C.A.P.I.M.E.D. România: “De 3 ani ne rugăm de Guvern să-şi apere concetăţenii din Italia. Reacţionează ipocrit numai la drame semnalate de presă”

 

C.A.P.I.M.E.D. România critică dur reacţia tardivă şi ipocrită a Guvernului României, care este atenţionat sistematic, de cel puţin 3 ani de zile, de situaţia critică a românilor care lucrează în Italia, în special a femeilor care sunt abuzate sexual de angajatorii italieni.

În acelaşi timp, Confederaţia Naţională a Antreprenorilor Mici şi Mijlocii (C.A.P.I.M.E.D. România) acuză Guvernul de nerespectarea articolului 17 din Constituţie, care prevede asigurarea protecţiei pentru românii din Diaspora. La ora actuală nu există niciun proiect finanţat de Guvern care să lupte pentru apărarea drepturilor românilor din Italia, care sunt expuşi unor fenomene periculoase, precum munca “la negru” şi sclavagismul modern.

De 3 ani, Confederaţia derulează proiectul “Vreau să lucrez legal în Europa mea”, în cadrul căruia primeşte zilnic semnale de la românii abuzaţi în Italia, scrisori pe care le redirecţionează autorităţilor române, însă la ora actuală C.A.P.I.M.E.D. nu îi poate reprezenta legal pe aceştia, deoarece proiectul încă nu a primit finanţare de la Guvern.

“Ştim de mult timp de aceste abuzuri sexuale ale angajatorilor italieni asupra româncelor, însă nu avem puterea de a-i reprezenta legal pe românii din Italia. Am realizat un proiect pe care l-am trimis spre finanţare către ultimele 3 guverne ale României, împreună cu situaţia critică a românilor care lucrează în Italia, însă nici până în ziua de azi nu am primit finanţare sau măcar un răspuns clar. Acuz Guvernul României – cel puţin ultimele 3 guverne - de iresponsabilitate şi ipocrizie, deoarece ştiau de această situaţie gravă direct de la noi, însă şi-au manifestat dezinteresul total faţă de aceste drame. Atunci când aceste cazuri din sudul Italiei au ajuns în atenţia mass-media, au început să mimeze îngrijorare şi uimire. Cum poţi fi uimit de o situaţie despre care noi o semnalăm de ani buni? De ce nu acţionăm şi preventiv? De ce reacţionăm doar când un caz este semnalat de presa internaţional?”, declară Carmen Luminița Andrei, președintele Confederației Naționale a Antreprenorilor Mici și Mijlocii, stabilită de 27 în Italia şi de 8 ani prezentă în Sicilia.

 

×
Subiecte în articol: C.A.P.I.M.E.D. România