x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Bănicioiu: “Să nu păcălim pacienţii”

Ministrul Bănicioiu: “Să nu păcălim pacienţii”

de Magda Marincovici    |    10 Apr 2014   •   21:45
Ministrul Bănicioiu: “Să nu păcălim pacienţii”
În paralel cu includerea de noi medicamente, altele vor fi scoase din lista de compensate şi gratuite
Până la sfârşitul săptămânii viitoare, adică până la Paşti, vor fi finalizate procedura şi mecanismul de evaluare a noilor molecule care vor fi introduse pe noua listă de medicamente compensate şi gratuite, a anunţat ministrul sănătăţii Nicolae Bănicioiu la “Health Forum: Noua listă de medicamente compensate şi gratuite” organizat de Intact Media Group. Mecanismul de evaluare va fi cât mai transparent şi cât mai eficient. “Pentru că nici pacienţii, nici producătorii de medicamente nu au interesul să compensăm medicamente care nu şi-au dovedit eficienţa. Să nu păcălim pacienţii”, spune ministrul Sănătăţii. El a avertizat că nu va fi niciodată de acord să nu pună în aplicare recomandările CE şi că nu se poate realiza o listă nouă de medicamente compensate şi gratuite fără a exista, în paralel, şi o delistare a medicamentelor vechi, întrucât acest lucru nu ar fi nici sustenabil financiar şi nici eficace.

Într-o primă fază, în actualizare a listei de compensate şi gratuite se va acorda o atenţie deosebită bolilor rare. "Suferinţa oamenilor a fost prelungită inutil. Dar pentru situaţiile urgente, cum ar fi bolile rare, nu există amânare, nici câteva zile. Aştept o soluţie la care ştiu că se lucrează şi cred că vom putea să dăm acces rapid. Este urgentă această situaţie", spune ministrul Bănicioiu.

Misiunea de evaluarea medicamentelor noi revine Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM). “Mecanismul de intrare a moleculelor noi trebuie să fie predictibil, transparent. În această decizie asociaţiile de pacienţi trebuie să aibă un cuvânt greu de spus. Diferenţa este evaluarea comparativă faţă de ceea ce ai. În actuala formă nu a existat evaluarea comparativă”, spune preşedintele ANMDM, Marius Savu.

Dan Zaharescu, reprezentantul ARPIM, atrage atenţia că lista compensatelor şi gratuite a mai fost evaluată de câteva ori, inclusiv în 2013, şi acum “după nişte criterii pe care nu le cunoaştem. Dar sunt trei milioane de pacienţi care aşteaptă cu interes, cu nerăbdare. Ei nu mai au timp pentru deschiderea listei”. Preşedintele CNAS, Gheorghe Ţibinchi, semnalează că, totuşi, este necesară menţinerea echilibrului  şi aşa fragil al bugetului, în condiţiile introducerii de noi molecule. Deocamdată, niciunul dintre principalii responsabili cu aducerea la zi a acestei liste nu a precizat o dată cel puţin aproximativă când pacienţii din ţara noastră, aidoma semenilor lor din UE, ar putea spera la molecule mai performante.

Ordinul pentru pacienţii cu AVC
Ordinul privind pacienţii cu accident vascular cerebral (AVC) va fi aprobat de două săptămâni, a anunţat ministrul Bănicioiu. Potrivit acestui document, pacienţii cu AVC vor beneficia de toate drepturile pe care le au persoanele cu dizabilităţi, vor fi introduşi în grad de dizabilitate. La ora actuală, la Ministerului Muncii se lucrează la simplificarea evaluării acestor pacienţi, doar pe baza diagnosticului medicilor.


×