x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mort în timpul serviciului

Mort în timpul serviciului

de Diana Scarlat    |    10 Mar 2010   •   00:00

La seria neagră a accidentelor de muncă s-a adăugat astăzi încă un muncitor care lucra la sediul unei firme de pe Calea Griviţei din Capitală.



Bărbatul a murit după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ 8 metri, neavând echipament de protecţie corespunzător, aşa cum se întâmplă în cele mai multe dintre cazuri, deşi inspectorii de muncă ameninţă patronii cu amenzi din ce în ce mai mari.

PLATA PENTRU VIAŢA PIERDUTĂ
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei responsabili de producerea accidentului vor plăti pentru moartea acestuia câteva sute de lei, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, dacă din anchetă nu va reieşi că mortul este vinovat. Inspectorii de muncă au început o anchetă în acest caz, a declarat Bujor Constantin, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti.

Muncitorul lucra la întreţinerea unui pod rulant, fiind angajat la o firmă care avea lucrări la sediul societăţii Griro de pe Calea Griviţei, din Capitală. Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat că bărbatul a suferit multiple traumatisme şi era mort când echipajul SMURD ajuns la faţa locului.

PERICOLELE DE LA JOB

Anul trecut s-au înregistrat 3.476 de accidentate de muncă în toată ţara, dintre care 276 au fost mortale. În 2008 au fost 5.071 de accidente de muncă, dintre care 488 mortale. În 2009 au fost 22 de accidente colective de muncă, în care au fost implicate 97 de persoane, dintre care 30 au decedat. Cel mai mare număr de accidente de muncă s-a înregistrat în Capitală, unde anul trecut au fost 495 de cazuri înregistrate, dintre care 16 mortale. Cele mai multe accidente de muncă au fost înregistrate în ultimii ani în domeniul construcţiilor de clădiri, unde anul trecut au fost înregistrate 306 victime, dintre care 48 au murit.

×
Subiecte în articol: observator