Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În perioada 1994-1996, aproape 60 de localităţi au fost transformate în oraşe din mândria unor parlamentari care au simţit nevoia să se laude că au făcut ceva pentru localitatea în care s-au născut. La 20 de ani după, aceste oraşe care sunt foarte mici şi au mai puţini locuitori decât multe comune, nu mai pot creşte economic pentru că nu pot accesa fonduri europene destinate dezvoltării rurale, dar nici nu mai pot trece înapoi la statutul de comună.
Aleşii din primii ani ai perioadei postdecembriste au vrut să îşi pună amprenta pe destinul unor localităţi şi au făcut-o într-un mod negativ. „Fiecare parlamentar şi-a doritsă îşi amintească lumea de el că a contribuit la binele localităţii pe care o reprezenta. Aceste localităţi care au fost făcute oraşe la apelul de seară suferă pentru că nu pot accesa finanţare pentru infrastructură de drumuri”, ne-a declarat Ionel Chiriţă, preşedinte executiv al Asociaţiei Oraşelor din România (AOR).
Şi pentru că au devenit oraşe, destinul le-a fost pecetluit, ele trăind într-o „zonă gri” a legislaţiei româneşti. „Sunt pete negre pe harta fondurilor europene pentru că nu sunt eligibile nici pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi nici pe Programele Operaţionale Regionale (POR) pentru că nu reuşesc să adune o aglomeraţie de 10.000 de locuitori”, a declarat Gheorghe Damian, vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România (ACoR).
Au fost câteva localităţi care au făcut referendum pentru trecerea de la oraş la comună, cum este Căzăneşti, din Ialomiţa, sau Tismana, din Gorj. Trecerea la comună este doar o soluţie populistă a primarilor, potrivit lui Chiriţă. Pe de altă parte, reprezentanţii ACoR au solicitat ca aceste oraşe să fie trecute înapoi la statutul de comune, dar cei de la Comitetul Regiunilor din Bruxelles spun că România este o ţară rurală şi, ca atare, ar trebui să-şi urbanizeze teritoriul.
„Nu vor să priceapă că România este o altfel de ţară decât Germania sau alte state din regiunea aia”, a mai spus Gheorghe Damian.
Incoerenţă legislativă
Pe principiul intercomunalităţii, 3-4 comune şi câteva oraşe mici s-au asociat administrativ pentru a construi un spital, pentru a derula proiecte destinate managementului integral al deşeurilor sau pentru introducerea reţelelor de apă-canal. Următorul pas ar fi fost unirea administrativă a respectivelor localităţi, rămânând numai una, dacă ar fi să aplicăm modelul danez din anii 1970.
România are şi ea, în Legea Administraţiei Publice Locale acest mecanism, dar el nu a fost aplicat niciodată. „Cât de eficienţi suntem noi, în condiţiile în care avem peste 2.850 de comune din care 1.500 au sub 3.000 de locuitori? Avem comune cu 100 şi ceva din locuitori, dar avem şi orăşele de 3.000-4.000 de locuitori”, spune Chiriţă. Dar această incoerenţă nu este doar în cazul oraşelor mici. Avem oraşe mici care au peste 40.000 de locuitori şi municipii care ajung la 11.000 de locuitori.
Problema este lipsa de strategie a guvernelor pentru că de vreo 10 ani le explic acestora conceptul de dezvoltare policentrică. Dacă echipezi oraşele mici şi, de ce nu, şi comunele mai mari care au 10.000- 15.000 de locuitori, cu infrastructură instituţională şi edilitară, atunci oraşul repectiv ar genera dezvoltare şi servicii mai bune. Adică, el are spital şi acesta s-ar adresa nu numai oraşului, ci şi localităţilor din jurul său. Asta inseamnă ca mai multe localităţi să copieze modelul administrativ pe care Danemarca l-a impus in 1970. Ionel Chiriţă, preşedinte executiv Asociaţia Oraşelor din România
Oficialii de la Bruxelles nu vor să inţeleagă că nu poţi transforma peste noapte o ţară care are peste 90% teritoriu rural intr-una cu teritoriu urban in proporţie de 50%. Programele guvernamentale ar trebui să vină in completarea fondurilor europene, dar cum merg lucrurile la noi, eu mă abţin.
Gheorghe Damian, vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România
Taxele fac diferenţa dintre comune şi oraşele mici
„Taxa pentru intravilanul în comune este de şapte ori mai mică decât în oraşe, iar din acest motiv, acestea nu au cum să îşi facă sursă de venituri. Apoi primarii vin la echilibrarea bugetelor şi cer bani spunând că sunt sărace”, a mai declarat Ionel Chiriţă, preşedinte executiv AOR. Anul trecut s-a făcut o echilibrare a bugetelor pe plafoane. O comună a avut un buget de 1,5 milioane de lei, iar un oraş, 6 milioane de lei. Diferenţa aceasta care provine din plafon poate fi folosită de micile oraşe pentru a se dezvolta. Problema este că plafonul nu a ţinut cont, între oraşe, la numărul de locuitori. „Aceeaşi sumă a primit un oraş precum Nucet, de 2.000 de locuitori, şi Filiaşi, care are 20.000 de locuitori”, a mai spus Chiriţă.
