x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pâine cu anestezic, vândută în Cora

Pâine cu anestezic, vândută în Cora

21 Apr 2010   •   00:00
Pâine cu anestezic, vândută în Cora

Amenzi de 320 de milioane de lei vechi, suspendarea temporară a trei brutării şi 400 de kilograme de pâine care conţineau xilină pe etichetă. Acestea sunt sancţiunile pe care le-a dat ANSVSA hipermarketului Cora. Şi ANPC a amendat magazinul, însă nu a dorit să precizeze despre ce sumă este vorba.



„Din ce s-a dovedit până acum, este vorba de o greşeală de etichetare, dar am preluat probe din produs şi le-am trimis la laboratorul de specialitate. Joi, cel târziu, urmează să primim rezultatele”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Marian Zlotea.

Şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat hipermarketul Cora, însă nu a dorit să precizeze despre ce sumă este vorba. „Am fost marţi în control, la hipermarketul Cora, şi am sancţionat magazinul pentru etichetarea greşită a produselor. Totul a pornit de la etichetarea greşită a ingredientelor, care au fost introduse în pâine. Acum, am extins controlul şi la firma importatoare de la care se iau ingredientele”, a declarat, pentru Realitatea.net, directorul ANPC Bucureşti, Petrică Diaconu. Potrivit acestuia, inspectorii ANPC au retras de la hipermarketul Cora, în urma controlului de marţi, 40 de pachete de pâine cu deficienţe de etichetare.

×
Subiecte în articol: observator