x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Penitenciarul Rahova dă spectacol de Ziua Internaţională a Rromilor

Penitenciarul Rahova dă spectacol de Ziua Internaţională a Rromilor

06 Apr 2010   •   00:00
Penitenciarul Rahova dă spectacol de Ziua Internaţională a Rromilor

Serviciul de Educaţie şi Intervenţie Psihosocială din Penitenciarul Rahova va organiza, miercuri, pentru a marca Ziua Internaţională a Rromilor (8 aprilie), o manifestare artistică intitulată "Nu contează etnia ci contează omenia".

Spectacolul cuprinde mai multe momente de poezie, scenete umoristice, muzică şi dansuri. Evenimentul va avea loc, miercuri, de la ora 11.00, în Clubul central al unităţii.

Manifestarea face parte din programele de educaţie ce se desfăşoară în cadrul penitenciarului Rahova, care au ca scop principal reabilitarea persoanelor private de libertate, în vederea reintegrării şi responsabilizării sociale a acestora. La spectacol vor participa aproximativ 100 persoane private de libertate ca spectatori, grupul umoristic Co - Media şi grupul muzical "Dinamic Group".

×
Subiecte în articol: observator