x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Profesorii au decis: salarii duble sau grevă

Profesorii au decis: salarii duble sau grevă

de Diana Scarlat    |    20 Aug 2015   •   08:55
Profesorii au decis: salarii duble sau grevă
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

După ce li s-a promis medicilor o dublare a sala­riilor până în 2017, cu o creştere de 25% de la 1 octom­brie, profesorii cer aceeaşi schemă de majorare. Sindicatele vor refacerea înţelegerilor cu Guvernul: după ce negociaseră un spor de 34%, acum şi profeso­rii cer 100% până în 2017.

Primii care au reacţionat după ce Guvernul a promis majorări salariale în Sănătate au fost profesorii. Cele trei federaţii sindicale din Educaţie, Alma Mater, FSLI şi Spiru Haret, s-au întâlnit miercuri pentru a stabili o nouă strategie de renegociere cu Executivul. „Credem că un procent asemănător cu cel promis medicilor pentru următorii trei ani trebuie să se regăsească şi în grila pentru învăţământ. Am negociat o majorare cu 34%, dar acum, 100% pentru medici deja înseamnă un dezechilibru major. Vom lua în calcul şi o posibilă grevă a profesorilor”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, Simion Hăncescu, preşe­dintele FSLI.

Performanţă cu salarii decente

Profesorii universitari atrag atenţia asupra nevoii de specialişti în învăţământul superior. „Medicii buni nu pot fi pregătiţi decât de profesori buni sau foarte buni. Dacă li se face dreptate doar celor din Sănătate, problema este rezolvată doar pe jumătate. Am trimis către Ministerul Muncii propunerile noastre săptămâna trecută. Conform legii salarizării, pe scara celor 18 niveluri de salarizare, profesorii ar fi undeva la 6-7, iar noi am propus undeva la jumătate. Am redus decalajul între conferenţiar şi profesor universitar şi cerem majorări salariale pentru asistenţii universitari. Un asistent are salariul de 300 de euro pe lună, dar ar trebui să aibă măcar 1.000 de euro”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, Anton Hadăr, preşedintele federa­ţiei sindicale din învăţământul universitar Alma Mater.

Nu acceptă un refuz al autorităților


Sindicatele din Educaţie nu acceptă un refuz din partea Guvernului şi cer renego­cieri în regim de urgenţă. Deşi nu s-a luat o decizie cu privire la o eventuală grevă, sindi­catele susţin că Executivul ar trebui să ia în considerare şi o even­tuală boicotare a înce­putului anului şcolar, în cazul unui răspuns negativ. „Împreună cu celelalte două federaţii reprezentative din Educaţie, am transmis o adresă oficială premi­erului Victor Ponta, prin care îi solicităm o întâlnire de urgenţă. Dorim să clarificăm problema creşterilor salariale din sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar şi stabilirea unui calendar cores­punzător, astfel încât până în 2017 să se poată ajunge la o dublare a salariilor. Atât timp cât s-a consi­derat că cele două domenii, Sănă­tatea şi Educaţia, sunt prioritare, trebuie să fie tratate unitar”, a declarat, pentru Jurnalul Naţi­onal, Marius Nistor, preşedintele federaţiei sindicale Spiru Haret.

“Ne comportăm ca şi cum ar veni sfârşitul lumii. Instituţiile cer, Guvernul dă, dar nu înţeleg de unde se va da. Pe 27 iulie noi am făcut o scrisoare prin care am specificat că nu se poate începe negocierea salariilor fără a-i lua în calcul pe cei aproape un milion de bugetari care trăiesc cu 800 de lei pe lună. Aceşti oameni sunt condamnaţi la foamete, la suferinţă. Toată lumea cere mărire slarială, dacă parlamentarii, militarii, judecătorii şi-au făcut pensii speciale, atunci minerii, ceferiştii şi metalurgiştii ar putea avea şi ei pensii speciale. Nu s-a discutat o grevă sau un protest de stradă. Dacă fac asta, ei nu mai sunt plătiţi. Minerii au cerut să li se mărească măcar pensiile,aşa cum li s-au mărit celorlalte categorii. Un miner are un salariu de cel mult 1.700 de lei. Nu avem mai multb de 15.000 de mineri în România, incluzându-i pe cei din mediul privat. Cei din CFR au salariile cele mai mici, de până la 1.100 de lei pe lună şi lucrează de-o viaţă. Cu toate acestea, ar trebui să se facă o departajare în funcţie de competenţă. Securitatea energetică este în pericol în România, pentru că celelalte forme de producere a energiei contravin celei bazate pe cărbune”, a declarat pentru Jurnalul Naţional Ion Popescu, preşedintele confederaţiei sindicale Meridian.


×