x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Retrocedarea pădurilor, cu acte inventate. Justiția: „Doar abuz”

Retrocedarea pădurilor, cu acte inventate. Justiția: „Doar abuz”

de Cristian Anton    |    29 Aug 2016   •   19:00
Retrocedarea pădurilor, cu acte inventate. Justiția: „Doar abuz”

Un litigiu aparent banal dintre doi proprietari de terenuri în Predeal scoate la iveală o reţea specializată în retrocedări ilegale de păduri. Fostul primar Mihail Veştea este acuzat că şi-a împroprietărit rudele prin abuzuri grosolane. Între timp, pădurea retrocedată ilegal rămâne a familiei sale, iar statul nu mişcă un deget pentru a-şi recupera bunurile. Argument al judecătorilor: nu e vorba de fals în înscrisuri, ci „doar” de abuz în serviciu, care s-a prescris

Într-o plângere penală din 2012, se arată că retrocedările făcute de fostul primar depăşesc suprafaţa oraşului Predeal.

În aprilie 2013, DNA a declinat Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov plângerea formulată de Boszormenyi Zoltan şi Boszormenyi Smaranda cu privire la ilegalităţile comise în septembrie 2004 cu ocazia eliberării unui titlu de proprietate asupra a 15.200 metri pătraţi de teren forestier în Predeal, de către primarul de atunci al staţiunii, Mihail Veştea, în favoarea unchiului său, Marius Eugeniu Nicolau. Fostul primar era acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dar anchetatorii au decis că fapta s-a prescris, astfel încât Veştea nu mai poate fi tras la răspundere. Situaţia este revoltătoare, în condiţiile în care atât poliţiştii, cât şi procurorii s-au pus de acord asupra faptului că retrocedarea s-a făcut cu încălcarea legii. Ilegalităţile au ieşit la iveală după ce Vasilica Lazăr, persoana mandatată de reclamanţi să-i reprezinte în această cauză, a constatat că noii proprietari ai terenului retrocedat în 2004 au pretenţii şi asupra proprietăţii sale.

Retrocedare fără acte doveditoare

Astfel, s-a descoperit că în arhiva Primăriei Predeal nu există hotărârea comisiei locale şi hotărârea de validare a dreptului de proprietate obţinut de Marius Eugeniu Nicolau de la nepotul său, primarul Mihail Veştea, în 2004. După cum era de aşteptat, nici la Prefectura Braşov nu s-a găsit documentele justificative din care să rezulte faptul că unchiul primarului era îndreptăţit să primească acea suprafaţă de pădure. De asemenea, procesul-verbal de punere în posesie are o dată ulterioară emiterii titlului de proprietate, în condiţiile în care, potrivit legii, operaţiunile de validare şi punere în posesie se realizează înaintea emiterii titlului. Mai mult, procesul-verbal de punere în posesie nici măcar nu este semnat de aşa-zisul proprietar Marius Eugeniu Nicolau, astfel încât actul de proprietate e, pur şi simplu, nul. Ilegalităţile au fost sesizate chiar de către funcţionarii Primăriei Predeal, după încetarea mandatului lui Mihail Veştea, iar instituţia a cerut Judecătoriei Braşov constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate, nulitatea actului de vânzare-cumpărare dintre Marius Eugeniu Nicolau şi noii proprietari ai pădurii şi rectificarea cărţii funciare în sensul înscrierii statului român ca proprietar. Din motive neştiute, primăria nu a mai trimis apoi oameni s-o reprezinte în instanţă, iar cererea sa de chemare în judecată s-a perimat.

Liberalul Mihail Veştea a fost primarul Predealului între 1992 şi 2008, iar de atunci este consilier judeţean. Familia Veştea este una din cele mai influente din judeţul Braşov, după cum se prezintă chiar politicianul. Adrian Veştea, ruda sa, este preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Braşov şi fost primar al Râşnovului, iar taţii celor doi au fost, de asemenea, primari în Predeal şi Râşnov. Pârtia de schi Veştea, Cabana Cioplea Vechi, primul teleschi şi primele trambuline, Cabana Secuilor, Cabana Creasta Cocoşului, un hotel în construcţie, toate aparţin familiei Veştea.  

Salvat de prescriere

În condiţiile în care anchetatorii nu au identificat documente care să ateste faptul că Nicolau a dobândit legal acea pădure, Parchetul Judecătoriei Braşov a cerut judecătorului de cameră preliminară, în iulie 2014, desfiinţarea totală a titlului de proprietate în discuţie. În aprilie 2016, Judecătoria Braşov respinge solicitarea procurorilor de anulare a titlului de proprietate, argumentând, printre altele, că respectivul titlu nu a fost întocmit prin vreun fals în înscrisuri, care să argumenteze o asemenea soluţie, ci „doar” pe baza unui abuz în serviciu care s-a prescris, însă. Soluţia este păstrată în iulie 2016 şi de către Tribunalul Braşov, iar familia fostului primar rămâne proprietara unei păduri despre care primăria, procurorii şi judecătorii admit, la unison, că a fost retrocedată ilegal, dar nu pot face nimic pentru îndreptarea faptei întrucât aceasta s-a prescris.

În ciuda soluţiilor favorabile date de instanţele braşovene, Vasilica Lazăr continuă războiul cu fostul primar Mihail Veştea. Demersul juridic este unul extrem de stufos, dar din documentele aflate în posesia reclamantei reies suspiciuni cu privire la legalitatea retrocedării către familia fostului edil a întregii suprafeţe de 71.959 metri pătraţi de pădure din care fac parte şi cei 15.200 metri pătraţi în discuţie. Practic, există suspicinea că exact aceeaşi suprafaţă, până la ultimul metru, a fost retrocedată de două ori, dar în zone diferite, aceleiaşi familii Veştea.

Pădurea însuşită de familia fostului primar din Predeal face parte din cele 491 de hectare şi .9639 de metri pătraţi expropriaţi de Ministerul Războiului de la Primăria Braşov şi cedate gratuit Comunei Predeal în ianuarie 1944, printr-un decret-lege semnat de mareşalul Antonescu. În fotografie, Cabana Secuilor, una din proprietăţile familiei Veştea.

×