Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O poveste despre copiii care nu-şi mai găsesc niciodată părinţii… E o palmă de om. Mic de statură, cu ochii mai mereu în lacrimi, nu zici că s-a întors dintre morţi rezistând celei mai cumplite grozăvii din istoria Iaşiului. A rămas viu doar printr-o minune dumnezeiască după ce a suportat calvarul prin care au trecut toţi evreii prigoniţi în trenurile morţii. Este o victimă a Holocaustului, printre puţinii supravieţuitori ai pogromului de la Iaşi din iunie 1941. Fusese aruncat într-un morman de cadavre dar cineva a observat că trăieşte. Bernard Gropper pe numele său adevărat a devenit Andrei Călăraşu după ce “s-a născut” a doua oară la Călăraşi, capătul de linie al unuia din “trenurile morţii”. Copil fiind, provenind dintr-o familie bogată şi numeroasă, a rămas singur într-o casă aproape dărâmată, jefuită complet. Mama, tatăl şi fratele său nu au supravieţuit Holocaustului. De atunci, dorul de părinţi l-a mistuit. Lumea cea nesfârşită se afla în afara sufletului său, în afara protecţiei părinţilor care i-au lipsit mai mult ca orice în viaţă.
În ultimii ani a mărturisit că preferă să treacă în lumea drepţilor numai să mai simtă o dată protector pe umăr braţul părintelui. “Mi-au lipsit foarte mult. Mi-am căutat părinţii toată viaţa. Nici măcar o fotografie nu mi-a rămas de la ei, totul a fost jefuit. Nici prin arhive n-am avut norocul să găsesc”, a spus regizorul Andrei Călăraşu. Trenul în care a fost urcat el a avut menirea să ucidă călătorii în condiţii de necrezut. A avut un traseu curios: a plecat de la Iaşi şi a ajuns la Călăraşi după aproape o săptămână. Oamenii au fost încărcaţi ca nişte vite şi trimişi pe o căldură infernală, fără apă, aerisire şi hrană la o moarte sigură, fiind practic plimbaţi prin ţară în scopul exterminării. La un moment dat, Călăraşu a leşinat. Îşi aminteşte că cineva a văzut cum acesta mişca piciorul într-o grămadă de cadavre. Unul cu mai puţină inimă a zis că nu-i adevărat, dar altcineva l-a scos şi aşa a ajuns să trăiască până astăzi, după ce mama, tata şi un frate au pierit ucişi în acţiunea ce s-a numit “pogromul de la Iaşi”.
“Am început să beau urina de la fratele, de la tatăl meu şi am leşinat”
Andrei Călăraşu este un cunoscut regizor român, autor al unor pelicule memorabile, cum e, de exemplu, “Alo, aţi greşit numărul”, film realizat în 1958. “Înainte de a pleca în Israel am făcut vreo zece filme, piese de teatru şi documentare. Am ajuns nu din cauza mea, ci a lui Gheorghiu Dej, să emigrez înainte de 1989 în Israel. Am făcut o probă de rol fiicei lui Dej şi am fost întrebat ce părere am, la care am spus: catastrofală. Apoi au vrut să mă facă să intru în partid, dar am refuzat”. Ce s-a întâmplat până să ajungă într-unul din trenurile morţii? Îi revin în memorie clipele calvarului. Iunie 1941. “I-am spus tatei să mergem până la Chestură să luăm acele bilete pe care scria Liber şi cu care chipurile trebuia să te bucuri de libertate. O imensă păcăleală, pentru majoritatea. Le-am luat, apoi am venit acasă şi ne-am băgat în adăpost, după care a început să sune alarma. Au venit şi ne-au scos. Vreţi să trageţi în armata română, nenorociţilor, ni s-a reproşat. Am ieşit afară şi au început să ne bată. Pe mine m-au împuşcat în picior şi în cap, dar a ieşit glonţul într-o parte. Am stat cu sângele închegat pe ţeastă o perioadă. Am fost duşi la Chestura Poliţiei unde am intrat bătuţi şi am stat până la ora 24.00. Mii de oamenii fuseseră strânşi acolo. Unii au fost ucişi, dar noi am scăpat şi am fost duşi la Gară. Acolo ne-au spus: staţi culcaţi. Ne întorceau cu faţa în sus şi dacă unul avea un dinte de aur în gură îi era scos cu cleştele, era smuls. Altora, care aveau inele, li se tăia degetul cu baioneta. Ne-au băgat în tren, era o nenorocire, după trei ore am început să beau urina de la fratele, de la tatăl meu şi am leşinat, n-am mai ştiut ce e cu mine. Într-o zi, se opreşte trenul pe la Roman. Atunci a venit o doamnă care a spus că e preşedinta Crucii Roşii. Mă cheamă Victoriţa Agarici, a strigat ea, şi a cerut să se deschidă trenul, moment în care au căzut morţii. Şi eu am căzut, dar unul a zis: ăla mişcă un picior, în timp ce altul a ţipat să mă dea dracului, că-s jidan. Totuşi, am fost scos dintre cadavre, spălat cu un furtun, mi s-a dat să beau un pic de apă şi mi-am revenit. Şi doamna Agarici mi-a spus: o să fiţi de acum în viaţă. Am fost însă urcaţi din nou în tren şi am mai mers câteva zile, apoi am ajuns la Călăraşi. Acolo am fost duşi într-un hambar umed, eram fără haine toţi. Am căpătat îmbrăcăminte peste câteva zile, când ne-au băgat într-o sinagogă”.
S-a întors din lăgar între patru pereţi goi, părinţii erau morţi
“Am stat în lagăr din iulie 1941 până la sfârşitul lui noiembrie. Acolo, unii mergeau să lucreze, iar de mâncat mâncam o dată în zi. Ajunsesem numai piele şi os. Când m-am întors la Iaşi, totul fusese furat din casa nostră, până şi pianul la care cântam eu. Am găsit înăuntru o doamnă, care se adăpostise în casa noastră ce părea abandonată. I-am spus: aici e casa mea! Am văzut că era liberă şi m-am aşezat aici, a răspuns ea”. Aşa a ajuns Andrei Călăraşu să crească cu acea femeie în casa în care părinţii nu s-au mai întors niciodată. “Am crescut cu femeia aceea, îmi făcea mâncare . Pe părinţi i-am căutat mereu, chiar şi acum îi caut, dar nu i-am găsit”. La Iaşi, a urmat pentru Andrei Călăraşu o perioadă groaznică. “N-aveam mamă, n-aveam tată, n-avea cine să mă protejeze, eram ca un străin”. A fost nevoit să înceapă să lucreze de mic. Apoi a intrat la Academia de Arte. Mai întâi a făcut un an de Medicină, dar a renunţat. “Dorul de părinţi a fost groaznic. Întrebam oamenii dacă nu l-au văzut pe tata Cum arăta? mă întrebau. Uite aşa, şi îl descriam. Era dureros că nu rămăsese nici o fotografie de-a lor. Am căutat şi în arhive, dar n-am găsit. Aş da şi acum toată averea să-mi găsesc tatăl. El a fost un om bogat. Noi eram trei copii şi înainte de a merge la Chestura Poliţiei a ţinut un consiliu de familie. Avea o valiză şi ne-a spus: măi copii, eu am făcut trei milioane de lei din munca mea”. Tatăl lui Andrei Călăraşu avea două staţii de benzină, de asemenea era acţionar la fabrica Ţesătura. Le-a spus că banii aceia sunt ai lor. “Mi-a arătat un ceas de aur subţire, o nebunie. A zis: o să fie al tău când vei fi în armată. Când am ajuns acasă, totul era furat. O cămaşă şi o pereche de pantaloni, atât mai aveam. Şi eram de unul singur. Când am ajuns în Israel am povestit toate astea şi altora, dar nu le venea să creadă”. A revenit la Iaşi periodic pentru comemorarea pogromului sau cu alte ocazii, prilejuri cu care şi-a amintit şi de perioada interbelică şi de comunism. “Pe atunci ţara noastră era foarte frumoasă, eram prieteni cu toată lumea, familia mea era respectată de toţi până la acel moment. Însă eu am emigrat din ţară nu că am vrut eu, ci forţat, din cauza lui Gheorghiu Dej pentru că nu am vrut să-i fac fata actriţă. Întorcându-mă acum, după Revoluţie, aici, m-am uitat şi eu - nu ştiu ce s-a întâmplat, dar parcă România nu mai e la fel de frumoasă”. Întrebându-l pe artistul cineast Andrei Călăraşu ce şi-ar mai dori la vârsta înaintată pe care o are, mi-a răspuns din nou fără să clipească: “Aş vrea să-i întâlnesc pe tata sau pe mama, mai bătrâni ca mine, sau măcar să aflu locul unde ar putea fi îngropaţi. Dacă vorbesc mai mult îmi vine să plâng”, şi într-adevăr interviul se încheie forţat în timp ce Andrei Călăraşu se îneacă în hohote de plâns. Pentru că a trăit o viaţă întreagă fără părinţi. A fost cea mai cumplită pedeapsă.
Gheorghiu-Dej ar fi putut să-l omoare după ce supravieţuise printr-o minune pogromului
Iată, din nou, pe scurt, reperele vieţii cineastului Andrei Călăraşu. S-a născut cu numele de Andrei Gropper în 1922, la Botoşani. A copilărit la Iaşi, unde tatăl său se ocupa de afaceri. După o tentativă de a urma Medicina (un an), s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti şi l-a absolvit. În anul fatidic 1941, pe fondul mişcărilor anti-semite de la Iaşi, cineastul, împreună cu fratele şi tatăl său sunt urcaţi într-unul din trenurile morţii, din care va supravieţui doar Andrei Călăraşu. De altfel, el şi-a luat acest nume după numele localităţii unde avea să oprească trenul şi unde a stat şase luni într-o colonie de muncă, fiind îngrijit de o familie de evrei din Călăraşi. S-a întors la Iaşi pentru o perioadă, după care s-a stabilit la Bucureşti unde îşi începe activitatea artistică de regizor de teatru şi film, nu înainte de a-şi lua şi un noul nume, Călăraşu, după propunerea unui coleg, în amintirea localităţii unde a ajuns viu după o călătorie lungă, infernală, în “trenul morţii”. În 1965 a riscat să fie condamnat la moarte din nou pentru că şi-a permis să nu recunoască “talentul” actoricesc al fiicei lui Gheorghe Gheorghiu Dej. La intervenţia ambasadorului Israelului la Bucureşti emigrează şi îşi continuă activitatea în domeniul televiziunii. În România a regizat mai multe filme, printre care: “Vacanţa la mare”, “Doi băieţi ca pâinea caldă”, “Portretul unui necunoscut”, “Alo, aţi greşit numărul!”.
Citeste si: Un băieţel român de 9 ani le-a arătat austriecilor cum se interpretează un clasic vienez
Citește pe Antena3.ro
