x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şantajul gazului, faza pe proteste

Şantajul gazului, faza pe proteste

19 Oct 2010   •   00:00
Şantajul gazului, faza pe proteste
Sursa foto: /Gsp/Intact Images

Şantajul "gaz ieftin pentru băieţii deştepţi" trece într-o nouă etapă. După ce miliardarul Ioan Niculae (foto) a ameninţat că-şi va închide combinatele care produc îngrăşăminte dacă nu va primi în continuare facilităţi, sindicatele şi patronatele din domeniu vor ieşi în stradă pentru a cere prelungirea acordării de subvenţii.



Niculae, cu o avere estimată de Forbes la 900 milioane - un miliard de euro, solicită prelungirea facilităţii prin care industria poate beneficia doar de gaz ieftin de producţie internă. Aceasta a fost introdusă iniţial în luna mai 2009 şi era temporară, până la finele lui octombrie 2009. După care, în Parlament, aceasta a fost prelungită până la 31 octombrie 2010 şi acum se apropie termenul de expirare a măsurii.

Ieri, Federaţia Patronatelor din Chimie şi Petrochimie (FEPACHIM) şi Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie (FSLCP) au anunţat că vor picheta Ministerul Economiei şi Guvernul, solicitând prelungirea facilităţilor până la 31 martie 2011.

Sindicaliştii şi patronatele dau acum vina pe alţii pentru a distrage atenţia de la subvenţiile mascate de care beneficiază de un an jumătate Ioan Niculae. De această dată, ţinta atacurilor sunt distribuitorii de gaze naturale de la noi din ţară. "Tariful de distribuţie a gazelor pentru populaţie nu este cel real, iar ANRE nu vrea să analizeze acest lucru ca să nu se pună rău cu multinaţionalele, care mereu cer creşteri de preţuri, chiar dacă achiziţionează gaze cu reducere de 17%", a adăugat Duţu.

El a mai spus că există o presiune a "multinaţionalelor" asupra Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de creştere a tarifelor de distribuţie a gazelor. "Există un război surd al multinaţionalelor asupra locurilor de muncă şi a companiilor care procesează acest gaz", a spus Duţu. Cei doi l-au acuzat direct şi pe Iulian Iancu, actualul preşedinte al Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor. "Formula de calcul introdusă de Iancu pe când era secretar de stat la Ministerul Economiei şi instituie un profit de 10% pentru distribuitori", a declarat Duţu.

"Aceste tarife de distribuţie, transport şi înmagazinare sunt instituite de autoritatea de reglementare. E cu atât mai surprinzător cu cât chiar eu am atras adesea atenţia asupra metodologiei. După privatizare, obligaţia distribuitorilor era să reducă la finalul primei perioade de reglementare tarifele la consumatorul final cu 15% şi nu s-a întâmplat", ne-a declarat Iulian Iancu. Duţu a mai afirmat că de când este în vigoare măsura, niciodată combinatele chimice nu au beneficiat de gaz intern în proporţie mai mare de 60-70% din necesar, realizându-şi un "coş" propriu prin cumpărarea diferenţei de pe piaţa liberă de la Petrom, din cauza întreruperilor din iarnă sau de perioada de înmagazinare de gaze din vară. Ioan Corâci, care este şi preşedintele Uniunii Naţionale a Industriaşilor din România (UGIR-1903), a completat că eliminarea acestei măsuri ar duce la scăderea cu 1-2% a produsului intern brut (PIB) al României şi minimum 10.000 de oameni în şomaj. Întrebat de ce n-ar primi doar gaze ieftine şi şcolile, spitalele şi grădiniţele, Ioan Corâci a spus că "n-au voie", conform condiţiilor asumate de România la aderarea la UE.

Ioan Niculae, patronul InterAgro, a mai ameninţat de câteva ori până acum cu oprirea combinatelor dacă nu va primi gaz ieftin. "Voi închide toate combinatele după 31 octombrie, cu excepţia celui de la Slobozia, pe care îl mai ţin deschis şi în luna noiembrie, pentru că am un contract cu el pe care trebuie să-l închei", spunea Niculae acum câteva săptămâni, citat de Mediafax.

La începutul lui 2009 declara că va trimite cei 7.000 de salariaţi în şomaj. În 2008 el a obţinut de la Varujan Vosganian, ministrul Economiei de atunci, un discount de 40 de dolari la preţul gazelor. Niculae deţine cinci combinate de îngrăşăminte chimice - Amonil Slobozia, Donauchem Turnu-Măgurele, Amurco Bacău, Gaproco Piatra Neamţ şi Nitroporos Făgăraş.

Niculae a fost atacat foarte dur în luna august de preşedintele Traian Băsescu după ce a anunţat că îşi va muta afacerile în Bulgaria pentru a plăti o cotă unică de 10%. Băsescu l-a întrebat atunci dacă "va pleca cu gazele ieftine în Bulgaria".

×
Subiecte în articol: observator