x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şcolile şi grădiniţele care stau să pice peste elevi

Şcolile şi grădiniţele care stau să pice peste elevi

de Theodora Şutiu    |    29 Oct 2018   •   10:23
Şcolile şi grădiniţele care stau să pice peste elevi

Un cutremur cu o magnitudine de 5,8 s-a produs duminică dimineața în Vrancea, la ora 03:38. Acesta este cel mai puternic seism care a avut loc în România ultimilor 14 ani şi a fost resimţit în majoritatea zonelor din ţară, inclusiv în Bucureşti. Conform informaţiilor publicate de IGSU București, în Capitală există aproape 200 de unităţi de învăţământ cu risc seismic ridicat.

În cazul unui cutremur major, zona de nord a Capitalei ar fi cea care va prelua cel mai puternic şocul. Întocmirea hărţii de risc seismic în Bucureşti a durat peste 10 ani şi a fost luat în calcul seismul maxim posibil ca magnitudine - peste 7,5 - produs în zona Vrancea. Conform acesteia, peste 170 de şcoli, grădiniţe, licee şi facultăţi sunt clădiri cu risc seismic. Numai în Sectorul 1 există 20 de de unităţi de învăţământ încadrate la risc seismic I:  de exemplu, Grădiniţa Steaua, construită în 1908, găzduieşte în fiecare zi aproape 200 de copii. Şi Liceul Bilingv Miguel de Cervantes, clădire ridicată în anul 1959, situat pe Calea Plevnei, stă să cadă. Peste 1.000 de elevi îşi pun viaţa în pericol fără să ştie prin prezenţa la cursuri.

Totodată, majoritatea universităţilor prestigioase din Bucureşti fac parte din imobilele încadrate la risc seismic I, II sau III. Printre acestea se numără câteva clădiri ale ASE-ului, Politehnicii, Facultăţii de Medicină, Conservatorul, Universitatea de Arte sau Universitatea de Arhitectură şi Urbanism. Raportul IGSU atenţionează asupra faptului că ”această situaţie nu reflectă realitatea, numărul acestor clădiri fiind mai mare, deoarece sunt multe instituţii care nu au răspuns solicitărilor de a centraliza imobilele expertizate tehnic”.

Considerate pericol public

Conform listei clădirilor cu risc seismic publicate în urmă cu mai mulţi ani de Primăria Bucureşti, în Capitală există peste 100 de imobile declarate "pericol public". Cele mai multe astfel de construcţii, 62, se află în Sectorul 1 al Capitalei, în timp ce în Sectorul 6 există o singură clădire de acest fel. În ceea ce priveşte clădirile încadrate în clasa a II-a de risc seismic, numărul total al acestora este de 301, dintre care 122 se află în Sectorul 1. Şi la această categorie Sectorul 6 stă cel mai bine, având doar 6 clădiri de acest fel.

 

23.000 de mii de clădiri bucureştene ar avea avarii semnificative. Peste 1.000 de imobile s-ar prăbuşi total sau parțial.

Cutremurul înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică în București nu a produs daune și victime 

 

 

×