x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Studenţii au renunţat la proteste

Studenţii au renunţat la proteste

16 Mar 2010   •   00:00

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) va suspenda protestele anunţate pentru maxim o săptămână, până la semnarea protocolului privind revendicările lor de către ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Preşedintele UNSR, Ionuţ Poenaru, a declarat, astăzi, la finalul întâlnirii cu ministrul, că l-a informat pe acesta cu privire la solicitările studenţilor, iar ministrul le va studia, urmând să fie semnat un protocol.

UNSR a cerut majorarea burselor cu 15%, restanţa de anul trecut, dar ministrul le-a explicat că, deocamdată, nu există bani, dar "o să caute soluţii pentru viitor". Poenaru a susţinut că i-a mai cerut ministrului un plan de activităţi pentru renovarea căminelor şi a laboratoarelor.

Anterior discuţiilor cu reprezentanţii UNSR, Funeriu s-a întâlnit cu cei ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, liderul acestora declarând după întâlnire că ministrul Educaţiei a fost de acord cu semnarea unui parteneriat pentru soluţionarea revendicărilor.

Tot astăzi, vor intra la discuţii reprezentanţii Uniunii Studenţilor din România (USR), potrivit Mediafax.

UNSR a început, luni, protestele în faţa sediului Ministerului Educaţiei şi a anunţat că de miercuri, acţiunile se vor desfăşura în mai multe centre universitare din ţară (Craiova, Timişoara, Iaşi, Bacău, Reşiţa, Târgu Jiu, Braşov, Galaţi, Petroşani, Ploieşti), dacă în urma discuţiilor de marţi nu li se rezolvă cererile.

Studenţii cer majorarea burselor, creşterea bugetului pentru tabere, ei fiind nemulţumiţi că nu au fost consultaţi privind Legea educaţiei

Ministerul Educaţiei a arătat însă că protestele sunt nejustificate şi a precizat că fondul pentru bursele studenţeşti nu s-a redus, fiind la nivelul celui din 2009, dar că universităţile decid cuantumul efectiv al burselor.

×
Subiecte în articol: observator