x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sud-coreenii vor contracte de investiţii cu autorităţile române pentru 1,37 mld. euro

Sud-coreenii vor contracte de investiţii cu autorităţile române pentru 1,37 mld. euro

21 Iun 2010   •   00:00

Mai multe companii sud-coreene vor discuta marţi cu autorităţile române pentru a obţine contracte de investiţii în centre de colectare/procesare a deşeurilor în valoare totală de 2.000 miliarde woni (1,37 miliarde euro), potrivit postului sud-coreean de televiziune Arirang.

Guvernul din Coreea de Sud a invitat reprezentanţi ai Ministerului Mediului pentru negocieri directe cu mai multe companii sud-coreene din domeniul energiei şi alte sectoare conexe, în vederea unor contracte de construcţii, se arată într-un material publicat pe site-un Arirang.

Reprezentanţii a circa 38 de firme coreene vor participa la întâlnire, unde vor fi puse pe masă 26 de proiecte de centre de colectare/procesare a deşeurilor avute în vedere de partea română, în valoare de 2.000 miliarde woni, a căror construcţie ar urma să înceapă anul viitor, potrivit televiziunii sud-coreene.

×
Subiecte în articol: observator