Ministerul Mediului intenţionează să introducă tarife diferenţiate pentru cetăţenii care selectează deşerurile pentru reciclare, aceştia urmând să aibă parte de preţuri mai avantajoase faţă de cei care aruncă toate deşeurile la grămadă. Potrivit ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, în ţara noastră nu se reciclează nici cinci la sută din deşeuri, în condiţiile în care acestea pot fi valorificate şi transformate în sursă de profit. Mai mult, România se confruntă cu multiple proceduri de infringement pentru depozite de gunoi neconforme.
Ministrul mediului a anunţat că plănuieşte măsuri de stimulare a depozitării selective a deşeurilor cu ocazia forumului "Deşeurile - de la pierdere la resursă" organizat de Intact Media Group, unde s-a dezbătut oportunitatea de a se folosi deşeurile ca sursă de profit. "Suntem într-o situaţie în care nu trebuia să ne găsim dacă ne făceam temele la timp şi toţi românii respectau legile date de Parlament. Industria de reciclare din România trebuie să sporească", a spus Graţiela Gavrilescu, amintind că nici cinci la sută din deşeurile aruncate în România nu sunt reciclate. "Comisia Europeană a lansat conceptul de economie circulară. Decât să ducem deşeurile la groapă, mai bine le reciclăm. 10.000 de tone de deşeuri duse la groapa de gunoi înseamnă şase locuri de muncă. 10.000 de tone de deşeuri reciclate înseamnă 36 de locuri de muncă", a declarat Graţiela Gavrilescu. "Dacă până în 2030 reuşim să implementăm programul de economie circulară în România, vom crea 180.000 de locuri de muncă", a adăugat aceasta. Ministrul spune că, prin Planul Naţional de Selectare Colectivă, se vor stabili norme mai clare atât pentru cetăţeni, cât şi pentru deţinătorii de centre de depozitare a deşeurilor. "Vom introduce tarife diferenţiate pentru deşeurile selectate şi cele duse la groapă. Majoritatea depozitelor sunt neconforme. Vom face proceduri ca rampele de depozitare a gunoiului să refuze deşeurile care nu sunt selectate", a spus ministrul.
Infringement pentru situaţia deşeurilor
Ministrul Mediului a vorbit şi despre procedurile de infringement care vizează ţara noastră din cauza condiţiilor neconforme în care este depozitat gunoiul. Pe 27 aprilie, Comisia Europeană a trimis România în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a revizui și adopta planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deșeurile și ale economiei circulare. Potrivit forului european, autoritățile române trebuiau să revizuiască și să actualizeze planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri, cel târziu în 2013. Comisia a inițiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în septembrie 2015 și a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităților să adopte rapid aceste instrumente de baza prevăzute de legislația în materie de deșeuri. "Dacă nu rezolvăm acum problema va fi afectat şi bugetul de stat, dar şi buzunarul fiecărui cetăţean. Programul Naţional de Selectare Colectivă trebuie implementat chiar dacă pentru asta vom fi ceva mai duri cu partenerii noştri care gestionează depozitele de deşeuri", a spus ministrul.
"Suntem într-o situaţie deplorabilă. În 2017 nu avem nici 5% rată de reciclare. Dar asta este. Ministerul Mediului va implementa o procedură clară, care să îi arate cetăţeanului proceduri de selectare a deşeului".