Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gheorghe (George) Dijmărescu, american de origine română, s-a plictisit să se plimbe pe Acoperişul lumii. Când urcă pe cel mai înalt munte al lumii cu partenerul său Dave Watson, George face fotografii, timp în care prietenul său filmează. Dijmărescu se află pe lista onorantă a celor cu cele mai multe ascensiuni pe Everest. Este pe locul trei, după un alt american şi un englez. Mi-a acordat în exclusivitate un interviu în care a descris momentele grele prin care a trecut atunci când s-a aflat pe Acoperişul Lumii, cum i se mai spune Everestului.
Cristinel C. Popa: Care a fost cel mai dificil moment prin care aţi trecut în timpul ascensiunilor?
Gheorghe Dijmărescu: Da, a fost un incident când eram cu o femeie din Iran. Atunci am fost bombardaţi de căderi de rocă. M-au salvat beţele de bambus ce le căram în spate şi mi-au acoperit capul şi o parte din corp. Din nefericire, iranianca a decedat câteva luni mai târziu într-o tentativă pe Anapurna, în Nepal. A rămas pe munte acolo îngheţată.
Cristinel C. Popa: Aţi fost practic la un pas de moarte?
G. D.: Păi când pleci de acasă spre aceşti munţi înalţi şi cu prezenţa constantă a cadavrelor trebuie să ai iluzii serioase, să nu gândesti că moartea este o realitate ce te priveşte în faţă la fiecare “pas”. Pe Everest da, din când în când trebuie să păşeşti peste unul ce a murit de mai mult de 25 de ani, dar nu ai aceleaşi senzaţii ca aici, la nivelul mării. Oferi o rugăciune tacită şi mergi mai departe, este o reamintire bună că ai putea tu să fii tu acolo… Am un prieten din Serbia care vrea să meargă cu mine şi unul din Elveţia…Tipul din Elveţia numai ce şi-a rupt tibia, să vedem dacă se reface suficient. Acestuia i-am salvat viaţa în Everest, este bun prieten, am fost împreună pe Everest de două ori. Se zice că pe Everest te furişezi şi te dai jos repejor. A urcat fără oxigen şi pe vârf s-a separat de tovarăşul său de drum, un bulgar, Bulgarul Hristo a murit, el nu a avut resurse, nu a avut cort, mâncare şi celelalte şi a dormit afară două nopti la 8350 m. A urcat fără oxigen şi a fost terminat, a suferit ceva degerături, însă era tânăr. Se numeşte Guillermo Carro, el era pe acelaşi permis cu mine, dar nu făcea parte din echipa. Este puţin complicat şi confuz pe munte, câteodată poţi să pui pe alţii pe permis ca să reduci costul. Bulgarul a fost cu echipa bulgărească: au murit doi bulgari atunci, o femeie, nepoata lui Hristo Prodanov, marea legendă din anii ‘80 ce a urcat West Ridge şi a dispărut acolo. Tipa era un pic cam deraiată mintal. Voia să meargă să găsească pe unchiul ei, dat în acelasi timp pe ruta diferită....Ciudat. Echipa mea a atins vârful devreme, cred că înainte de 5.00 dimineaţa şi m-am întâlnit cu el chiar deasupra de second step (penultima etapă), era mult mai încet, evident fără oxigen, am ajuns la tabăra de 8350 m şi după câteva minute am continuat cu echipa către tabăra avansată ce am atins-o în aceeasi zi pe la ora 18.00. El nu s-a întors şi deoarece îl cunoşteam de câţiva ani am fost preocupat de el.
Eu am lăsat cortul meu la tabăra de 8350 m pentru un prieten rus, înăuntru era trei butelii de oxigen ce aparţineau rusului… Am trimis doi şerpaşi, unul dintre ei un prieten foarte bun, Dawa Sherpa, ce a fost aici la mine şi l-am angajat la compania mea doi ani la rând, au mers, deoarece şerpaşii sunt extrem de puternici, însă pe la 7900 m au dat pe radio că vremea este deteriorată şi că nu pot să meargă mai în sus şi că se întorc. Atunci împreună cu alt prieten am promis 5000 de dolari recompensă dacă merg la ultima tabără. Au acceptat cu greutate şi l-au găsit aproape în comă, l-au dat la vale, şi eu împreună cu Dave Watson şi alt tip, l-am preluat de la 7000 m. Şerpaşii şi-au luat banii, de fapt de la sora sa, ce locuieşte în Miami, dar noi am garantat pentru plată.
Cristinel C. Popa: O altă dramă…
G.D.: A fost o nenorocire incredibilă…Am pierdut un prieten din Serbia Zoran Miletinovic, pe Everest… pe omul ăsta (cadavrul) l-au dezbrăcat la chiloţi nenorociţii de şerpaşi, când am văzut foto mi-a venit să vomit. Când m-am întors în Katmandu i-am văzut pantalonii de vânzare la un shop de accesorii de munte. Doar şerpaşii puteau să facă aşa ceva sau tibetanii. Zoran s-a ţinut de mine până sub second step (penultima etapă) şi a devenit prea încet, când l-am depăşit, am speculat că s-a întors şi evidenţele au indicat aşa ceva, el a împărţit cortul cu mine şi şi-a luat sacul de dormit şi tot ce a aparţinut lui, pe la 7800 m; unde a fost găsit corpul, a devenit letargic şi a intrat într-un cort ce aparţinea unui grup din Japonia, cred că am trecut pe lângă el la 2-3 m. Dar cine a ştiut că poate era în comă, erau vreo 15-20 de corturi în tabăra aia. Nu s-a ştiut unde este… da, aşa a fost să fie,
tragedia mare este că nici acum nevastă-sa nu acceptă faptul că este mort, zice că s-a însurat pe unde a umblat. După vreo cinci ani am primit un mesaj de la fiica sa care întreba ce s-a întâmplat cu tatăl ei şi i-am spus, dar a zis că revine după ce se întoarce din vacanţă, însă nu a mai revenit. Zoran a fost un om minunat, am petrecut zile minunate ascultând muzică sârbească la un păhărel de şlibovitză sârbească.
Cristinel C. Popa: Pe K2 cum a fost? Au fost momente când v-a fost frică?
G.D.: Da, bineînţeles, am primit pietre în cădere până şi în testicole în 2010. Pe bune, cad pietre multe pe K2. Depinde de cât este de cald. Când este frig, muntele nu “curge”, de aceea urcăm când nu iese soarele, după aceea este dezastru.
C.C.P.: Vreme imposibilă, pericol de a îngheţa, teama de furtună…
G. D.: Cum am zis, da, este teama şi tensiune tot timpul acolo. De aceea, K2 este numit şi muntele ucigaş, este cu adevărat muntele munţilor. Totuşi, dacă vremea este prielnică, este “urcabil”. Pe K2 furtunile pot ţine şi două săptămâni consecutive. În Everest nu am experimentat mai mult de patru zile consecutive. Şi odată ce termini hrana şi carburantul, eşti forţat să ieşi şi să rişti.
C.C.P.: Acolo sunt cadavre la tot pasul, ca pe Everest?
G. D.: Da, dacă vezi fotografiile pe care le am, ţi se întoarce stomacul pe dos. Este doar realitatea: alpinismului la mare altitudine. Aş ruga să nu publici astfel de imagini…
C.C.P.: Într-adevăr fotografiile sunt sinistre, de nevăzut…
Citește pe Antena3.ro
