x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Viceprimarul comunei Baloteşti a fost arestat

Viceprimarul comunei Baloteşti a fost arestat

15 Oct 2010   •   00:00

Aurel Grigoraş, viceprimarul comunei ilfovene Baloteşti, a fost arestat pentru accidentarea gravă a unei persoane. Edilul era băut în momentul acroşării cu maşina a victimei şi a fugit de la locul faptei, informează Biroul de presă al Ministerului Public.



Procurori ai Parchetului Judecătoriei Buftea au dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Aurel Grigoraş, viceprimarul comunei ilfovene Baloteşti, pentru vătămare corporală gravă din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului.

Totodată, procurorii au solicitat instanţei emiterea unui mandat de arestare pe numele viceprimarului, pentru o perioadă de 29 de zile, cerere admisă de magistraţii Judecătoriei Buftea.

"Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale a reieşit faptul că, la data de 12 octombrie, în jurul orei 20.50, în localitatea Baloteşti, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Audi, inculpatul a accidentat grav partea vătămată M.M., părăsind locul accidentului. S-a mai stabilit totodată că în momentul în care a produs accidentul inculpatul avea o alcoolemie de peste 0,80 mg/1000 ml alcool pur în sânge", precizează sursa citată.

×
Subiecte în articol: observator