Fostul vicepreşedinte PDL Sever Voinescu a declarat că mulţi dintre membrii PDL, nemulţumiţi în prezent de conducerea partidului, se vor alătura Mişcării Populare pentru Traian Băsescu, iar "PDL va plăti astfel scump eroarea de a se fi debarasat" de şeful statului, informează mediafax.ro.
"Înţeleg foarte bine de ce a apărut, înţeleg foarte bine ce vrea, însă eu personal nu am niciun plan legat de Mişcarea Populară decât aceea de a-i privi evoluţia cu simpatie în viitor. Din punctul meu de vedere, transformarea în partid a fundaţiei era absolut previzibilă, n-am înţeles bine de ce la început cei care au fondat această fundaţie au jucat pentru câteva zile piesa politismului şi a civismului pur. Nu a prins, evident, pentru că de la bun început a fost o mişcare politică şi trebuia asumată ca atare, şi mă bucur că acum s-a întâmplat acest lucru", a declarat Voinescu.
Acesta a adăugat că, în opinia sa, mulţi dintre membrii PDL nemulţumiţi de actuala conducere a partidului se vor alătura Mişcării Populare.
"Cred că foarte mulţi oameni care în momentul ăsta sunt nemulţumiţi de actuala conducere din PDL vor căuta un loc în această construcţie nouă. PDL va plăti astfel scump eroarea de a se fi debarasat, de a se fi depărtat brutal de Traian Băsescu. A fost o eroare strategică pe care poate o pot înţelege din punct de vedere psihologic, dar care nu are niciun fel de raţiune politică, şi PDL va plăti lucrul ăsta, ceea ce mă doare. Actuala conducere a PDL este suficient de laşă să spună, când rezultatele acestei direcţii anti-Băsescu vor fi evidente, că nu a fost din vina ei şi că aşa a vrut poporul sau partidul. Adică mă aştept şi la momente penibile în următorii ani în explicarea eşecului PDL", a spus Voinescu, adăugând că înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară este o reacţie la un "drum înfundat şi aberant pe care a pornit-o PDL".
Fundaţia "Mişcarea Populară" a anunţat sâmbătă începerea formalităţilor legale pentru înfiinţarea unui partid de centru-dreapta, numit Partidul "Mişcarea Populară".