x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum crește bugetul statului din lipsa asfaltului

Cum crește bugetul statului din lipsa asfaltului

de Diana Scarlat    |    11 Mai 2018   •   09:55
Cum crește bugetul statului din lipsa asfaltului
Sursa foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Statul are nevoie de 4 miliarde de euro ca să astupe gropile din România, conform ministrului Transporturilor, dar cei care suferă din cauza lor spun că niciodată cei care gestionează bugetul statului nu vor avea, de fapt, niciun interes să facă asta. Chiar dacă, pe termen mediu și lung, infrastructura deficitară provoacă pagube economiei, pe termen scurt ea generează încasări mai mari la buget, din taxele și impozitele suplimentare, în beneficiul oricărui grup aflat la un moment dat în conducerea statului. Așa se poate explica de ce gropile noastre sunt în creștere, de la an la an.

Romanian Business Leaders (RBL) a organizat ieri o întâlnire a reprezentanților sectorului privat care sunt afectați direct de problemele infrastructurii rutiere din România. Calculele făcute de aceștia arată că, pe termen mediu și lung, bugetul statului pierde chiar de două ori, din cauza drumurilor proaste: pierde și taxele care nu mai vin în plus, de la companiile care și-ar putea dezvolta businessul, dar și taxele de la investițiile care nu s-au mai concretizat. Din altă perspectivă, însă, se poate demonstra că pe termen scurt există un interes al celor care guvernează, într-un anumit moment, iar acest mecanism s-a perpetuat ani la rând, aducând România în situația actuală. „Statul nu-și face probleme că pierde acești bani, pentru orice cheltuială a mea se transformă în venit la celălalt. Ceea ce putem măsura, ca indicator, este foarte simplu: de ce la noi un produs costă 2,5 euro, iar în Italia, același produs costă 1,5 euro? De ce într-o țară în care salariul minim pe economie este de trei ori mai mare decât în România, produsele sunt mai ieftine? Răspunsul e simplu: tot ceea ce se pierde, este plătit din buzunarul fiecrăui salariat din România”, explică Ion Lixandru, director general Romtrailer, firmă care se ocupă cu reparații pentru vehicule de mare tonaj.

Cum se umflă artificial bugetul

De exemplu, o firmă de curierat pierde bani din cauza drumurilor, are nevoie de mai mulți angajați, dar, automat, își crește prețurile, iar asta duce și la creșterea taxelor și a impozitelor care ajung la stat. „Prețul unui produs transportat într-un timp mai îndelungat crește. Consumăm mai mult combustibil, companiile petroliere cresc prețul, cresc numărul de angajați, de aici alte taxe și impozite în plus. Deci bugetul statului e crescut, pe termen scurt, ceea ce e preferabil pentru cei care-l gestionează la un moment dat, dar pierderea e pe termen mediu și lung”, mai explică Lixandru. În acest fel, economia crește prin consum, dar afacerile românești abia supraviețuiesc și nu se pot dezvolta, arată specialiștii. Firmele de curierat sunt printre cele mai afectate de problema infrastricturii rutiere, pentru că pierd foarte mulți bani. „Problema s-ar rezolva dacă s-ar face ceea ce s-a promis până în momentul de față. Nu putem interveni mai mult decât să le cerem celor de la guvernare să repare drumurile. Au trecut aproape 30 de ani de la revoluție și vom rămâne o țară izolată. Toate investițiile noastre private sunt anulate de lipsa infrastructurii. Investiții pe care le-am făcut anul trecut, de 20 de milioane de euro, s-ar putea duce pe apa sâmbetei, pentru că investiția a fost făcută pentru a câștiga timp la livrare, ceea ce nu se poate întâmpla. Din cauza drumurilor proaste și a accidentelor, nimic nu este predictibil”, explică Felix Pătrășcanu, managing partner FAN Courier, membru în board-ul Romanian Business Leaders (RBL).

Peste 200.000 de euro am înregistrat câștig, pe ruta București-Constanța, folosind autostrada, în comparație cu drumul vechi. Felix Pătrășcanu, managing partner FAN Courier, membru în board-ul RB

Infrastructura proastă, scoasă „nevinovată” de Poliția Rutieră

Statisticile spun totul: numărul deceselor pe drumurile României, la un milion de locuitori, este în creștere, de la an la an, iar nivelul este aproape dublul față de media UE (50 de decese la un milion de locuitori, față de aproape 100, la noi). Singura țară care ne depășește este Bulgaria. Bucureștiul are cel mai congestionat trafic din Europa și al cincilea din lume. „În 2017 au fost aproape 9.000 de accidente grave pe toate drumurile din țară, din care doar două au fost provocate de șosele proaste, spun cei de la Poliția Rutieră. În situația în care România are o infrastructură mai proastă decât Ghana sau Etiopia, conform World Economic Forum, a afirma acest lucru e ca și cum ai spune că decesele cauzate de alcool sunt doar cele în care persoanele se îneacă în alcool. În SUA, statistica spune că 1 din 3 decese e cauzat de infrastructură. În schimb, la noi, infrastructura rutieră, conform statisticilor de la Poliție, are un impact în accidentele rutiere de doar 0,2%. Așa au trecut și în Strategia Națională de Siguranță Rutieră”, explică Alexandru Vîlvoi, președintele asociației România Fără Gropi.

 

×
Subiecte în articol: buget asfalt