x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Drepturile copiilor, în programele partidelor

Drepturile copiilor, în programele partidelor

de L. Budin    |    01 Dec 2020   •   10:09
Drepturile copiilor, în programele partidelor

În România, copiii aflaţi în risc de sărăcie şi de excluziune socială se numără nu cu miile, ci cu sutele de mii. Garantarea drepturilor lor ar trebui să se regăsească în programele de guvernare ale partidelor politice. Pentru ca alegătorii să ştie ce conţin aceste programe, organizaţia Salvaţi Copiii a înfiinţat o platformă de informare. 

 

Peste un milion de copii din ţară se află în risc de sărăcie și nu au beneficiat de educație de calitate în timpul pandemiei, iar 45.000 dintre ei abandonează anual școala. Şase nou-născuți dintr-o mie mor înainte de a împlini un an, ţara noastră fiind fruntaşă şi la capitolul mortalitate infantilă. În viziunea Salvaţi Copiii, criteriile esențiale ale opțiunii exprimate prin vot ar trebui să fie obiectivele partidelor cu privire la drepturile copilului și voința politică de a formula soluții.

 

Analiză punctuală

Salvați Copiii a analizat programele politice a șase partide cotate cu șanse de a obține mandate în Parlament, concluziile fiind următoarele: 

• între programele politice există diferențe mari privind atenția acordată drepturilor copiilor; 

• niciun program nu a fost elaborat prin consultarea beneficiarilor și nu integrează, într-un capitol separat, măsurile destinate lor; 

• lipsește preocuparea pentru stabilirea unui buget al copilului, separat de cel al adulților, pentru a evidenția investițiile și natura cheltuielilor și a încuraja procesul de transparență; 

• unele partide propun numai prestații și beneficii financiare, în detrimentul evaluării și creșterii calității serviciilor de protecție socială, educație și sănătate. 

 

Angajamente de respectat

Platforma www.voteazapentrucopii.ro oferă informații despre programele partidelor politice, referitoare la protecția socială a copiilor, educația lor și accesul la servicii de sănătate. Doritorii pot completa un sondaj de opinie, despre implicarea partidelor în respectarea drepturilor copilului în ultimii patru ani. Rezultatele vor fi transmise parlamentarilor aleși, iar Salvați Copiii  le va solicita periodic respectarea angajamentelor din campania electorală. 

 

Platforma oferă și posibilitatea de a evalua, cu note de la 1 la 10, calitatea angajamentelor politice. 

×