x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Preoți vs istorici, în Dosarul cărămizilor

Preoți vs istorici, în Dosarul cărămizilor

de Mariana Zaharia    |    27 Apr 2018   •   11:30
Preoți vs istorici, în Dosarul cărămizilor

Un dosar penal aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș va aduce în fața unui procuror fețe bisericești și istorici. Preoții au făcut o plângere împotriva directorului Muzeului Municipal, Ștefan Dumitrache, pe care îl acuză că ar fi intervenit, fără să aibă bază legală, la  zidurile care împrejmuiesc Biserica Domnească. Specialist în istorie și un bun cunoscător al orașului, Dumitrache spune că, dacă nu ar fi făcut-o, gardul era acum distrus, iar lucrările nu au fost făcute după ureche, ci avizate de un arhitect. Specialistul nu mai poate fi audiat, însă, pentru că, între timp, a decedat.

Ștefan Dumitrache spune că totul a început în urmă cu trei ani când s-a trezit sunat de la Poliție și înștiințat de plângerea penală. Este acuzat de reprezentanții Arhiepiscopiei Argeșului că ar fi intervenit fără drept la gard, iar asta, după legea penală, este infracțiune pentru că vorbim despre un monument istoric. Istoricul nu neagă lucrările despre care spune că le-ar fi făcut cu un specialist și i se pare că s-a ajuns prea departe. „Noi am luat pietrele care era căzute din gard și le-am pus înapoi. A lucrat un specialist în construcții, că nu mă apucam eu să fac, și cu materiale aprobate, nu așa oricum. Cunosc istoria, cunosc importanța unui monument istoric, am luptat ani de zile cu Arhiepiscopia pentru acest loc, adică Biserica Domnească, așa că nu mă apucam eu să o distrug. Ne-am judecat cu ei pentru proprietatea acestui monument timp de câțiva ani și au câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție în 2017. Eu știu foarte bine și preotul, dar plângerea e făcută în numele instituției preoțești. Arhitectul a  murit și nu mai poate fi audiat de către anchetatori. În plus, gardul face parte din ansamblul Curții Domnești, nu din biserică și am spus asta la Poliție, iar acum aștept să fiu chemat și la Parchet”, spune Dumitrache.

Evidenta importanță a  lăcașului de cult pare să fi dat naștere unei bătălii a orgoliilor, iar acum mai mulți polițiști din Curtea de Argeș lucrează la acest caz. Dosarul este coordonat de un procuror care așteaptă rezultatele unui expertize care să spună dacă intervenția făcută a degradat sau nu în vreun fel gardul lăcașului de cult

Preoții s-au eschivat

După ce vor aduna toate hârtiile, procurorii îi vor chema la ei și pe preoți pentru a înțelege cum stau lucrurile exact. Fețele bisericești nu sunt încântate să vorbească pe acest subiect deși plângerea penală le aparține. Preotul paroh de atunci s-a pensionat și ne-a spus că nu își mai amintește data și nici circumstanțele în care s-a ajuns cu acest subiect la Poliție, dar  nu a fost încă audiat așa că ne-a trimis la consilierul juridic al Arhiepicsopiei. Părintele ne-a declarat, însă, că nici el nu a trecut pe la Poliție și că nu știe ce să spună pentru că la momentul plângerii nu se ocupa de Biserica Domnească.

Biserica Domnească din Curtea de Argeș este unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice din România. Inclus astăzi pe lista monumentelor UNESCO,  construcția lăcașului de cult a început în 1310 de către Basarab I și a fost terminată în 1352. În interior se află un mormânt princiar descoperit în naos în 1920, iar specialiștii nu au putut  spune deocamdată despre cine este  vorba, dar au fost vehiculate nume precum Basarab I. Vladislav Vlaicu și Radu I.

×
Subiecte în articol: preoți vs istorici