x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Student român, suspect de „gripă chinezească”

Student român, suspect de „gripă chinezească”

de Monica Cosac    |    28 Ian 2020   •   11:12
Student român, suspect de „gripă chinezească”

Un tânăr de 24 de ani, care studiază în China și care s-a întors cu nouă zile în urmă în România, a fost adus, ieri, la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balş din Capitală, pentru a fi testat. Bărbatul a fost internat, iniţial, la Spitalul Județean Bacău, după ce s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe cu febră, dureri musculare şi tuse, medicii suspectând că ar putea fi infectat cu noul coronavirus care face ravagii în China.

Potrivit Ministerului Sănătății, zilele trecute, au mai existat alerte privind posibilitatea infectării cu coronavirus în Cluj, Timișoara, Constanța și București, însă au fost infirmate.

 

Linie specială de acces în aeroporturi

Astăzi însă este aşteptat un alt grup de români care se întorc din China, printre aceştia numărându-se şi membrii unui ansamblu de muzică populară din Mioveni.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că pe toate aeroporturile internaţionale din ţară au fost înfiinţate linii speciale de acces pentru pasagerii care vin din China. „Toţi călătorii care vin din China primesc nişte chestionare speciale şi sunt instruiţi să sune la 112, pentru că apelurile lor sunt preluate pentru a identifica acest pacient zero”, a explicat ministrul Costache, precizând că există şi o bază de date cu aceşti pasageri. Pentru a depista mai ușor pasagerii suspecți de infectare cu coronavirusul din China, Ministerul Transporturilor va monta termo-scanere pe cele patru aerogări care țin de Compania Națională de Aeroporturi București, între care şi Otopeni. Bilanțul coronavirusului din China continuă să se agraveze în ritm rapid, până ieri dimineaţă fiind raportate 81 de decese și circa 2.800 de cazuri de îmbolnăvire. 

Managerul Institutului Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel, spune că riscul ca această afecțiune să ajungă pe teritoriul României este redus.

×