Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Revenirea lui Radu Penciulescu la Teatrul Naţional Bucureşti este marcată prin realizarea unui spectacol-studiu cu piesa lui Shakespeare „Macbeth”. De la bun început, cei implicaţi în această producţie au ţinut să atenţioneze cronicarii şi publicul că ceea ce va rezulta ţine de experiment, mai ales că „Macbeth. Un studiu”, cum a denumit regizorul această creaţie a sa, a fost gândit sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava” din cadrul TNB.
Mi se pare importantă remarca făcută spre cunoştinţa tuturor de criticul Alice Georgescu, director al respectivului centru, care spune în nota inserată în caietul de sală că, în 1946, „lumea teatrală românească era pusă în faţa unui spectacol cum nu mai cunoscuse până atunci, în ciuda faptului că ideile novatoare despre arta scenică, legate de apariţia în domeniu a unei noi profesiuni – cea de regizor –, începuseră să pătrundă şi la noi, sosind dinspre o Europă deja familiarizată cu experimentele: «Macbeth cu măşti», realizat la Teatrul Naţional din Bucureşti, de Ion Sava, dădea tragediei shakespeariene o dimensiune expresivă nebănuită”.
Iată că acest Centru de Cercetare şi Creaţie Teatrală poartă numele acestui regizor dispărut la numai
47 de ani, în 1947, iar spectacolul lui Penciulescu ar fi chiar în memoria lui Ion Sava.
Nu ştiu dacă în acest spaţiu mic de ziar rezervat montării lui Radu Penciulescu ar fi trebuit să intre o cronică în care să se analizeze din punct de vedere dramatic „Macbeth. Un studiu”, fiind vorba despre un experiment. În acest spectacol-studiu, de aproximativ două ore (cu pauză), gândit de un mare regizor şi pedagog al Regiei de teatru, înfăptuit cu actori din diferite generaţii, textul s-a dorit decupat în aşa fel încât să se evidenţieze temele piesei lui Shakespeare, „temele ei atât de actuale şi de importante”, care l-au urmărit pe Radu Penciulescu ani şi ani, după cum mărturiseşte. În reprezentaţia pe care am văzut-o (era la o săptămână după premieră), impactul asupra spectatorilor a fost neaşteptat, dincolo de unele goluri, create din cauza acusticii sau a unor şubrede, pe alocuri, conexiuni scenice. Deşi traducerea lui Ion Vianu pare totuşi greoaie, textul pătrunde în cugetul publicului uşor. Se datorează artei recitative a actorilor care vin din şcoala de teatru a anilor ’60-’80. Este vorba despre Ion Caramitru (Macbeth), Valeria Seciu (Lady Macbeth), Mircea Rusu (cu două roluri – Banquo şi Un doctor scoţian) sau Ana Ciontea (Lady Macduff şi O vrăjitoare).
Este o creaţie care ar trebui neapărat pusă în discuţie în mediul academic teatral. Creaţia unui mare profesor de Regie în România şi străinătate să fie disecată de actuala generaţie de profesori şi studenţi, familiarizaţi desigur cu experimentele de astăzi. Mi se pare o lecţie de regie fenomenală, în care şi discursul actoricesc (dincolo de unele disfuncţionalităţi, repet, din cauza acusticii) poate fi luat ca reper.
Despre alegerea acestui text de Radu Penciulescu, pentru a fi lucrat astfel la Naţionalul bucureştean, teatrologul George Banu spune, în acelaşi caiet de sală, că „Penciulescu nu caută piese «limpezi», ci, dimpotrivă, se confruntă cu enigma pe care îşi propune să o înfrunte şi dezlege din perspectiva concretă a istoriei, a lumii”.
Citește pe Antena3.ro
George Banu propune, din condeiul său de critic, o metaforă, o figură de stil „pentru a desemna raportul pe care Radu Penciulescu îl instaurează cu «Macbeth», piesa nopţii”. Este vorba despre „cap limpede” la miez de noapte la un ziar pe vremuri. Regizorul citeşte şi interpretează piesa nopţii „ca un «cap» limpede”, temperând misterul şi îndepărtând magia „pentru a aborda acest text prin prisma unui scenariu politic”.
Criticul îndeamnă: „Să avem încredere în «limpezimea» lui Penciulescu, confruntată cu obscuritatea lui «Macbeth». Din această luptă se naşte acest spectacol-eseu, eseu care consfinţeşte şi regăsirea lui Penciulescu cu doi mari actori, Ion Caramitru şi Valeria Seciu”.
E, într-adevăr, o claritate în obscurul nopţii, a unei nopţi foarte întunecoase create de Shakespeare.
