„Macbeth”, claritate în obscurul nopţii

Revenirea lui Radu Penciulescu la Teatrul Naţional Bucureşti este marcată prin realizarea unui spectacol-studiu cu piesa lui Shakespeare „Macbeth”. De la bun început, cei im­plicaţi în această producţie au ţinut să atenţioneze cronicarii şi publicul că ceea ce va rezulta ţine de experiment, mai ales că „Macbeth. Un stu­diu”, cum a denumit regizorul această creaţie a sa, a fost gândit sub auspicii­l­e Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava” din cadrul TNB.

Mi se pare importantă remarca fă­cută spre cunoştinţa tuturor de cri­ticul Alice Georgescu, director al res­pectivului centru, care spune în nota in­serată în caietul de sală că, în 1946, „lu­mea teatrală românească era pusă în faţa unui spectacol cum nu mai cu­noscuse până atunci, în ciuda fap­tu­lui că ideile novatoare despre arta sce­nică, legate de apariţia în domeniu a unei noi profesiuni – cea de regizor –, începuseră să pă­trun­dă şi la noi, sosind dinspre o Eu­ro­pă deja fa­miliarizată cu experimen­tele: «Macbeth cu măşti», realizat la Teatrul Naţional din Bucureşti, de Ion Sava, dădea tragediei shakespea­rie­ne o dimensiune expresivă ne­bă­nuită”.

Iată că acest Centru de Cercetare şi Creaţie Teatrală poartă numele acestui regizor dispărut la numai

47 de ani, în 1947, iar spectacolul lui Penciulescu ar fi chiar în memoria lui Ion Sava.

Nu ştiu dacă în acest spaţiu mic de ziar rezervat montării lui Radu Penciulescu ar fi trebuit să intre o croni­că în care să se analizeze din punct de vedere dramatic „Macbeth. Un studiu”, fiind vorba despre un expe­riment. În acest spectacol-studiu, de aproximativ două ore (cu pauză), gândit de un mare regizor şi pedagog al Regiei de teatru, înfăptuit cu actori din diferite generaţii, textul s-a dorit de­cupat în aşa fel încât să se evi­den­ţieze temele piesei lui Shakespeare, „temele ei atât de actuale şi de importante”, care l-au urmărit pe Radu Penciulescu ani şi ani, după cum măr­tu­ri­seşte. În reprezentaţia pe care am vă­zut-o (era la o săptămână după pre­mieră), impactul asupra spectatorilor a fost neaşteptat, dincolo de unele goluri, create din cauza acusticii sau a unor şubrede, pe alocuri, conexiuni scenice. Deşi traducerea lui Ion Vianu pare totuşi greoaie, textul pătrunde în cugetul publicului uşor. Se datorează artei recitative a actorilor care vin din şcoala de teatru a anilor ’60-’80. Este vorba despre Ion Caramitru (Macbeth), Valeria Seciu (Lady Macbeth), Mircea Rusu (cu două roluri – Banquo şi Un doctor scoţian) sau Ana Ciontea (Lady Macduff şi O vrăjitoare).

Este o creaţie care ar trebui neapărat pusă în discuţie în mediul aca­demic teatral. Creaţia unui mare profesor de Regie în România şi străinătate să fie disecată de actuala generaţie de profesori şi studenţi, familiarizaţi desigur cu experimentele de astăzi. Mi se pare o lecţie de regie fenomenală, în care şi discursul actoricesc (dincolo de unele disfunc­ţio­nalităţi, repet, din cauza acusticii) poate fi luat ca reper.

Despre alegerea acestui text de Radu Penciulescu, pentru a fi lucrat astfel la Naţionalul bucureştean, teatrologul George Banu spune, în acelaşi caiet de sală, că „Penciulescu nu caută piese «limpezi», ci, dimpo­trivă, se confruntă cu enigma pe care îşi propune să o înfrunte şi dezlege din perspectiva concretă a istoriei, a lumii”.

Citește pe Antena3.ro

O profesoară a fost condamnată la 25 de ani de închisoare după ce s-a aflat ce făcea cu elevii. Are și un copil cu un elev de 12 ani

George Banu propune, din condeiul său de critic, o metaforă, o figură de stil „pentru a desemna raportul pe care Radu Penciulescu îl instaurează cu «Macbeth», piesa nopţii”. Este vorba despre „cap limpede” la miez de noapte la un ziar pe vremuri. Re­gi­zo­rul citeşte şi interpretează piesa nopţii „ca un «cap» limpede”, temperând misterul şi îndepărtând magia „pentru a aborda acest text prin prisma unui scenariu politic”.

Criticul îndeamnă: „Să avem în­credere în «limpezimea» lui Pen­ciu­lescu, confruntată cu obscuritatea lui «Macbeth». Din această luptă se naşte acest spectacol-eseu, eseu care consfinţeşte şi regăsirea lui Penciu­lescu cu doi mari actori, Ion Ca­ra­mi­tru şi Valeria Seciu”.

E, într-adevăr, o claritate în ob­s­cu­rul nopţii, a unei nopţi foarte în­tu­ne­coase create de Shakespeare.