Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce este personajul François în piesa celebră “Dineu cu proşti” (Le dîner de cons) a lui Francis Veber: un naiv, un prostănac, un om lipsit de inteligenţă sau unul care simulează prostia fără voia sa. Desigur, ar trebui să i se pună eticheta în funcţie de cum este interpretat de un actor sau altul. Bunăoară, în filmul realizat de Veber după această piesă scrisă în 1993, cu titlul în română “La cină cu un gogoman” (în franceză tot “Le dîner de cons” s-a numit), care a rulat în întreaga lume şi a avut un succes nebun, regretatul actor francez Jacques Villeret l-a creat pe François mai degrabă ca pe o persoană care denotă naivitate.
Succesul filmului lui Veber pe marele ecran, în care au jucat şi alţi actori de primă mărime din Hexagon, adorat şi de publicul din România, nu l-a speriat pe Ion Caramitru atunci când, în calitate de director al Teatrului Naţional din Bucureşti, a luat hotărârea de a pune în scenă această comedie, cu atât mai mult cu cât şi-a asumat regia spectacolului. Poate pentru că avea actorul care să desăvârşească rolul “prostului” în scenă: Horaţiu Mălăele, căci el a făcut impecabil acest personaj. După ce vezi spectacolul, deduci că e o comedie psihologică. Nu e suficient doar să râzi cu hohote, să ieşi satisfăcut din sală, trebuie şi să gândeşti, să te întrebi de ce “prostia” e un subiect de teatru, de film, de ce unii care îi consideră proşti pe cei creduli, curaţi, cinstiţi nu se gândesc la reversul medaliei, că vor cădea singuri în capcană, că atunci când râzi de naivitatea cuiva neapărat devii, într-un final, tu prostul.
Bucuria pe care o dă spectacolul lui Caramitru vine atât din verva textului, cu replici memorabile (traducere excelentă în limba română de Tudor Ţepeneag), cât şi din firescul cu care îşi înzestrează Mălăele personajul, atribuindu-i fineţe, sensibilitate, dincolo de naivitate sau de prostie, de apucăturile de gogoman sau de lipsa de inteligenţă. Cred că Mălăele a dat mare importanţă nuanţei semantice a acestui cuvânt atunci când a început să pună “carnea” pe “scheletul” personajului. L-a îndrăgit, altfel nu-l făcea perfect. I-a dat mare importanţă, altfel personajul nu avea consistenţă, nu păstra în el emoţia, sensibilitatea, fineţea. Acestea îl sensibilizează pe Pierre (Şerban Ionescu), cinicul intelectual, editor, mare “iubitor” de artă, care din plictiseală cu alţi amici de acelaşi calibru organizează o dată pe săptămână un dineu, un fel de campionat “cu proşti” şi cine aduce pe cel mai mare prost de care ei să râdă acela e câştigătorul. Blândul François a fost “ales” de “norocosul” Pierre, dar acţiunea ia o întorsătură şi nu se mai ajunge la dineu.
Hazul ţine de la început până la sfârşit, dar buna dispoziţie e însoţită, pentru spectatorul inteligent, de nuanţa psihologică a textului, de care ţin cont pe întreaga durată a jocului scenic atât Horaţiu Mălăele, cât şi ceilalţi actori aleşi pentru a reliefa situaţia şi a constata pe cine domină prostia: Şerban Ionescu, Alexandru Georgescu, Dorin Andone (pe acelaşi rol cu Tomi Cristin), Medeea Marinescu, Costina Ciuciulică şi Alexandru Bindea. Relaţia între personajele interpretate de ei şi implicarea directă a personajului lui Mălăele cu fiecare în parte stabileşte etalonul prostiei. Mălăele îl postează pe François la graniţa dintre naivitate şi inepţie, dar ascunde şi o amărăciune atunci când află că a fost ales ca să concureze pentru “marele prost” şi devoalează prin cultura sa scenică înaltă lipsa de inteligenţă a “intelectualului” ratat.
Acestei montări în stil clasic de la TNB i s-a dus buhul foarte repede. Nu numai că e o comedie şi că se râde mult, ci pentru că, sper că e aşa, îndeamnă la meditaţie asupra prostiei ce nu se dă extirpată.
Citește pe Antena3.ro
