Viaţa la tropice – Trinidad şi Tobago

Echipajul velierului Phoenix, Marius şi Cătălina Albu, au ajuns cu bine în insula Tobago, după ce timp de 24 de zile au traversat Oceanul Atlantic. În dimineaţa zilei de luni, 18 ianuarie, insula se putea vedea la orizont. Nu pot să desriu sentimentul de bucurie şi de satisfacţie pe care îl ai când vezi pământ după un timp îndelungat. La ora 12:00 am ajuns în partea de N-E a insulei şi am ancorat în Golful Batteaux Bay.
 
Orice ambarcaţiune care intră pentru prima dată într-o ţară trebuie să arboreze drapelul acelui stat. Noi am constatat că nu îl avem. Aveam în schimb un steag ce reprezenta simbolul pentru scufundări: un dreptunghi roşu tăiat pe diagonală de o bandă albă. Am colorat pe interiorul benzii albe o dungă neagră folosind un marker, şi aşa ne-am făcut cu steag.

Golful unde eram adăpostiţi era mărginit de o plajă cu nisip alb. Apa avea reflexe turcoaz. La mică distanţă se afla un recif. Pe plajă erau câteva bungalouri şi un resort, adăpostite la umbra palmierilor. Pădurea tropicală înconjura locaţia. Până miercuri, 20.01, am stat pe barcă. Marius a procurat hrană cu ajutorul harponului: peşti, un homar uriaş, un crab. Ne-am odihnit după atâtea nopţi de cart, ne-am relaxat. Miercuri am mers la mal. Am vizitat resortul; am schimbat bani, am sunat acasă. Dintr-un sat din apropiere am cumpărat pâine. Joi am luat un interviu managerului hotelului, proaspăt intrat în funcţie. Sâmbătă, 23.01, am ridicat ancora.

La câteva mile distanţă se afla un alt golf, King's Bay. Ne oprim şi aici pentru câteva zile. Golful e mai mare decât cel precedent. Plaja şi apa au însă acelaşi aspect. Pe plajă sunt numeroşi cocotieri. Înarmat cu maceta Marius a cules o recoltă bogată de nuci de cocos. Am băut lapte de cocos şi am mâncat pulpă albă parfumată pe care noi o ştim doar sub formă de praf. A doua zi, 24.01, am vizitat plaja şi împrejurimile. Pe plajă e amenajat un loc de agrement. Sunt duşuri, toalete, mese şi bănci, un grătar. La 1 km distanţă se află satul Delaford. Am vizitat satul şi ne-am aprovizionat cu pâine şi ouă. De pe marginea drumului am cules papaya, portocale şi mango, c-aşa-i la tropice.

Miercuri, 27.01, am plecat spre următoarea destinaţie: Mt. Irvin's Bay. Acest ancoraj se află în apropierea oraşului Scarborugh, capitala insulei Tobago. În timp ce ne deplasam, Marius constată că nu mai putea să accelereze motorul. S-a rupt cablul. O altă problemă se adăuga le cele existente deja: carma, derivorul, vinciul de ancora. Am ajuns după-amiază. În timpul manevrelor de ancorare sunt pe post de manetă: accelerez direct de la motor. În ancoraj erau câteva iahturi. E prima dată de când am plecat din Las Palmas când vedem şi alte bărci. A doua zi, 28.01, am împărţit un taxi cu un australian, o braziliancă şi un englez şi am vizitat oraşul Scarborough. Marius a rămas la barcă, încercând să mai repare câte ceva. După ce m-am aprovizionat cu "de-ale gurii" , la ora 18:00 am ridicat ancora şi am plecat spre insula Trinidad. Am navigat pe o furtună cu vânt de până la 30 de noduri. La ora 4:00 dimineaţa ne-am oprit într-un golf şi am dormit trei ore. Ceva mai odihniţi (29.01) am plecat spre Golful Chaguaramas, care ne-a oferit adăpost timp de  aproape două luni. Ancorajul era destul de aglomerat, dar am reuşit să găsim şi noi un loc. Am coborât dinghile şi ne-am dus să facem intrarea.

Cele două insule, Trinidad şi Tobago, se află situate în apropierea coastei venezuelene. Deoarece în această zonă nu se formează uragane, majoritatea celor care navighează în Caraibe vin să se adăpostească aici. Autorităţile au uşurat mult formalităţile de eliberare a vizei. La biroul Imigrări am aşteptat două ore că să obţinem viza, deoarece erau mai multe bărci pescăreşti cu echipaje numeroase. Am mai completat nişte formulare şi la vamă, şi gata! Suntem cu acte în regulă. Ne-au acordat viză pentru trei luni. Am făcut o aprovizionare sumară, am ridicat ancora şi am plecat spre Scotland Bay. Era vineri şi nu avea rost să stăm în mijlocul agitaţiei de week-end. Golful unde ne-am retras este adânc, dar îngust. E multă vegetaţie în jur: mangrovis, păduri. Sunt numeroase păsări care cântă foarte frumos. Marius a prins câţiva peşti. Am intrat în pădurea tropicală; e greu să înaintezi şi destul de periculos. Au venit şi aici bărci pescăreşti cu localnicii dornici să savureze un grătar şi o bere cu familia. Duminică seară ne-am putut bucura de liniştea acestui loc.

Luni, 1.02, am revenit în Golful Chaguaramas. Acest golf adăposteşte cinci marine, portul comercial, pontoane diferite; este foarte aglomerat şi destul de poluat. Am luat la rând toate marinele, solicitând preţuri pentru ridicarea bărcii, costuri zilnice, posibilităţi de reparaţii. După o analiză de o zi ne-am decis pentru Power Boats Marina. Am mers la biroul lor (2.02) şi ne-am trecut în registru pentru travel-lift în ziua de 10 februarie. Zilele care au urmat au fost destinate căutării de piese pentru reparaţia carmei şi implicit şi de meseriaşi. Vineri, 5.02, am mers la un magazin de produse pentru iahturi care oferea reduceri. Am achiziţionat şi noi mai multe lucruri, printre care o ancoră şi o butelie mai mică de gaz. Ca să nu ne bucurăm prea mult, când să facem şi noi o cafea dimineaţa, nu mai aveam gaz. Marius, omul de munte, a scos o butelie de camping şi am reuşit să ne satisfacem viciul. Sâmbătă dimineaţă (6.02), la ora 6:30, am plecat cu un microbuz la piaţă. Am făcut o aprovizionare pentru toată săptămâna: roşii, castraveţi pentru salate, fructe şi ceva carne pentru un grătar, pui, desigur.

În zilele care au urmat am organizat lucrurile în barcă, am făcut liste cu ce avem de reparat. Miercuri, la ora 8:30, am tras barca la ponton. Am vorbit cu Michael, omul cu travel-liftul. Ne-a întrebat ce avem de făcut la barcă şi am ales un loc unde să putem lucra la cârmă şi la derivor. În două ore barca a fost instalată. A început viaţa în şantier. A doua zi (11.02) am scos cârma şi am dat o parte din piese la lucrat. Din păcate, este perioada carnavalului şi lumea nu se înghesuie să muncească. Va trebui să aşteptăm o săptămână până să facă piesele. Nu vom sta degeaba; avem de muncă.

Carnavalul din Trinidad este mama sau tata carnavalurilor din lume şi i se acordă o mare importanţă. Este cel mai mare eveniment din tot anul, iar locuitorii se pregătesc timp de luni de zile pentru el. Numeroşi turişti din toată lumea vin să participe la acest spectacol de sunet şi lumină care ţine lumea în priză timp de două săptămâni.

Noi nu am avut timp de distracţie. Într-o singură zi am făcut şi noi excepţie de la regulă. La 16 februarie, ultima zi de carnaval, nu a muncit nimeni. Şi să fi vrut nu aveai cu cine să rezolvi o problemă. Am plecat cu un microbuz în Port of Spain. În această zi are loc parada finală la care se prezintă toţi cei care au participat în zilele precedente la diverse secţiuni. Timp de şapte ore am stat în stradă, am filmat şi fotografiat toate trupele care au defilat în ritm de soca sau calypso. A fost un spectacol memorabil, o încântare pentru toţi. A meritat această zi. A fost o bună răsplată pentru restul zilelor în care am muncit în condiţii grele. La 40-43 de grade, în spaţii mici: pupa, prova. Curgeau apele de pe noi. Nu aveam frigider şi în fiecare zi cumpăram gheaţă ca să putem bea o apă rece. Mâncarea o cumpăram de pe stradă de la chinezi, că era mai ieftin. Timp de patru săptămâni fiecare zi s-a derulat cam aşa: trezit dimineaţa la 6:00, muncă la barcă pe răcoare până pe la 8:00, micul dejun şi iar muncă. La 12:00 cumpăram mâncarea; cei de aici au pauză de masă. La 13:00 mâncam nişte banane sau două felii de pepene. Munceam iar până la 17:30, când începea să se întunece. Urma duşul şi apoi cina, care era de fapt mâncarea cumpărată la prânz. Am reuşit astfel să reparăm cârma, derivorul, vinciul ancorei, să dăm cu antifouling. Problemele au fost grave. Ne-am dat seama de asta abia când am scos barca din apă. Puteam uşor să rămânem fără cârmă în mijlocul oceanului. Toate buloanele erau rupte; se mai ţinea în două holşuruburi. De s-ar fi întâmplat asta, doar curentul ne putea duce spre Trinidad. Dacă şi Cel de Sus era on-line... Nici cu derivorul lucrurile nu stăteau grozav. 10 din cele 20 de buloane erau mâncate de rugină. Le-am înlocuit cu altele noi. Reparaţiile şi cheltuielile adiacente ne-au secătuit resursele. De 8 martie am primit cadou două cutii cu vopsea pentru barcă: albastră, culoarea mea preferată. Miercuri, 10 martie, la ora prânzului, Phoenix a fost lansat din nou la apă. Ne-am reluat locul în ancoraj. Am mai aranjat pe ici, pe colo, am spălat rufele şi la 15 martie, după ce am făcut ieşirea şi o aprovizionare am părăsit insula. Urmează o etapă de navigaţie printre insulele din Caraibe.