x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Gabriela Boeriu    |    03 Dec 2008   •   00:00

În fiecare decembrie Moş Nicolae mi-aduce în primul rând un zâmbet, pe lângă nelipsita ciocolată pe care o primesc deşi am depăşit de mult perioada copilăriei.



Zâmbetul se datorează amintirilor legate de ziua de 6 decembrie. Aveam vreo 5 ani şi mă pregăteam conştiincioasă să-l întâmpin pe Moşul. Mama m-a pus să-mi curăţ cizmuliţele "înnoroite" şi înzăpezite. Zis şi făcut. Le-am curăţat, le-am lustruit, apoi le-am scos afară... Afară pe holul blocului. Norocul meu cu "mami", care a constatat la timp evenimentul. M-a contrariat faptul că există o cheie universală ce deschide toate uşile copiilor (din spusele alor mei). "Trebuie să fie vreo magie la mijloc!" Pe atunci nu înţelegeam de ce mama caută cu disperare cizmuliţele. După un timp am înţeles şi de-atunci zâmbesc mereu când îmi aduc aminte de... Moş Nicolae. Ar fi minunat ca întotdeauna sărbătorile de iarnă să fie "acompaniate" de zăpadă pufoasă şi pace în suflet. Ar fi ideal ca toţi copiii să primească cadouri multe, gustoase sau... colorate. Ar fi extraordinar ca Moş Nicolae să îşi "concedieze" biciul, chiar şi pentru cei mai neastâmpăraţi ştrengari, şi, o dată pe an, să îndeplinească dorinţa lor cea mai mare.

×
Subiecte în articol: agenda