x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Cristian Borcea

"Astazi e ziua ta..." - Cristian Borcea

17 Ian 2005   •   00:00

18 ianuarie 2005
Cristian Borcea a intrat in fotbal in anul 1995, ca director de marketing. Ulterior, prin progresul in afaceri, a devenit unul dintre cei mai importanti sponsori ai echipei FC Dinamo, in prezent ocupand functia de director executiv. Ieri, Cristi Borcea a implinit 35 de ani.

"Tot timpul am avut ambitie..."

Click pentru a mari imaginea
"La 35 de ani esti in deplinatatea fortelor, esti matur si este varsta cea mai buna pentru a rezolva orice fel de probleme, de orice natura. Cand o sa trec peste 45 de ani, suta la suta o sa imi doresc sa fiu din nou la 35 de ani. S-a schimbat mult modul in care imi aniversez ziua de nastere. Inainte imi luam familia, imi luam prietenii, mergeam la munte, mergeam in concedii, faceam petreceri cate doua zile... Ieri am inceput munca la 9 dimineata, pana mi-au venit invitatii la ora doua am mai rezolvat din probleme, iar de azi dimineata am intrat in program normal. Ieri, la clubul Dinamo, am dat o masa pentru cei care au vrut sa ma felicite, iar seara am organizat o masa la un restaurant pentru un cerc mai restrans. La 25 de ani, timpul trecea mult mai greu, acum viata este mult mai rapida. Cred asta pentru ca, avand si afaceri si ocupandu-ma si de Dinamo, ziua practic nu imi mai ajunge. Dupa varsta de 30 de ani, anii trec mult mai repede si sper sa am un an la fel de bun cum l-am avut pe cel trecut, din toate punctele de vedere. Anul trecut pe 17 iunie a fost cea mai importanta zi din viata mea si cred ca asa va ramane pentru ca mi s-au nascut gemenii, baiat si fata, si i-am avut alaturi de mine pentru prima data. Imi doresc sanatate; daca am sanatate, pot sa rezolv orice. Pentru echipa doresc sa avem un an cel putin la fel de bun ca anul trecut cand am luat Campionatul, Cupa... suntem acum pe locul II cu sanse pentru castigarea Campionatului, cat si in semifinalele Cupei Romaniei; daca ar da Dumnezeu sa ajungem intr-o grupa a Cupelor Europene... Sper ca anul viitor sa ne aduca o calificare in grupele Ligii Campionilor. Am satisfactii din toate punctele de vedere, atat pe plan sportiv, cat si pe planul afacerilor si cu Dinamo. Anul 2004 a fost unul dintre cele mai bune pentru mine, totusi exista un mare regret: nu am intrat in grupele Uefa. La grupele Champions League nu puteam sa ma gandesc, avand in vedere ca trebuia sa jucam cu echipe de talia lui Manchester United. Din punctul meu de vedere cred ca sunt un tip direct, chiar foarte direct si cateodata cam impulsiv, si tot timpul am avut o ambitie si dorinta de a reusi".

×
Subiecte în articol: calendar