x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Diana Lupescu

"Astazi e ziua ta..." - Diana Lupescu

06 Oct 2005   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Diana Lupescu

A absolvit IATC, avandu-l ca maestru pe Amza Pellea. A debutat apoi in cinematografie, remarcandu-se in "Iarba verde de acasa", "Buletin de Bucuresti" sau "Fata Morgana". Alaturi de sotul sau, actorul Mircea Diaconu, a fost gazda emisiunii "Cafeaua de dimineata" de la televiziunea nationala. Actrita Diana Lupescu implineste maine 51 de ani.

"Imi doresc sa traiesc fiecare clipa la maximum"


"Imi doresc ca noul an din viata mea sa fie mai bun, sa vina cu alte sperante. In general, ziua mea, mai ales in ultima perioada, imi place sa o impart cu familia, mai ales ca vine foarte aproape de ziua casatoriei mele cu Mircea si atunci facem o intalnire calda intre membrii familiei, mai ales acum ca e o toamna atat de frumoasa. E un fel de o vreme a bilantului si atunci simt nevoia de dragoste, incredere, tandrete, pe care le gasesc cel mai mult in familia mea. Cea mai neobisnuita aniversare a fost cand am implinit 18 ani. Eram internata in spital, nu aveam voie sa plec si prieteni de-ai mei m-au ajutat sa fug, sa sar gardul si toata noaptea am petrecut... A doua zi dimineata, inainte de a veni medicul eram din nou in pat, fericita si mult mai sanatoasa decat in ziua precedenta. Pe masura ce trec anii sunt mai inteleapta si imi dau seama ca fiecare varsta are ceva ce trebuie neaparat trait atunci si nu alta data. Ca nu am regrete cred ca e un lucru care tine de varsta, pentru ca in tinerete nu gandeam asa. Intotdeauna am avut foarte multe de facut, intotdeauna nu am reusit sa duc totul la capat, dar nu m-a stresat, pentru ca am fost constienta ca, dorindu-mi atat de multe, niciodata nu o sa le pot face chiar pe toate, si mi se pare ca asa e si firesc. Pe de alta parte, intotdeauna au fost prioritati, uneori profesia, alteori familia, alteori eu insami, si atunci am impartit timpul de asa natura, incat prioritatile sa se implineasca si celelalte sa mai astepte. Parintii mei au fost foarte ocupati cand eram eu mica si am ramas cu o dorinta enorma de dragoste, de tandrete, de apropiere, de incredere si familia a fost dorinta mea cea mai mare. Ce poate sa-ti dea echilibru, punctul de care ai nevoie intotdeauna in viata? Familia! Actoria a fost pentru mine mai mult terapie decat pasiune si, in momentul in care au fost alte lucruri pe care le-am putut trai, nu am regretat nici o clipa ca am facut o pauza in profesia de actrita. Poate si faptul ca acum imi doresc sa fac mai mult regie decat actorie e chiar un argument al echilibrarii mele interioare. De ziua mea imi doresc sa traiesc fiecare clipa la maximum si nu imi fac niste planuri foarte stricte, pentru ca in ultima vreme viata mi-a aratat ca ma duce, si nu numai pe mine, pe cai pe care nu mi le-am inchipuit si nu le-am dorit. Trebuie sa analizezi tot timpul clipa, situatia, si sa iei decizii pe moment. Mi s-au dat foarte multe sfaturi, dar intotdeauna trebuie sa existe doi, pentru ca, daca acel sfat nu vine cand esti deschis la el, trece pe langa tine. In existenta mea de actrita am intalnit foarte putine persoane de la care am luat lucruri bune si care au fost amabile cu mine. Doamna Gina Patrichi a ramas pentru mine o figura speciala si lucrurile pe care mi le-a spus despre profesie si despre existenta unei femei in profesia asta mi-au ramas in minte si le pretuiesc foarte mult."

×
Subiecte în articol: calendar