x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Florian Popa

"Astazi e ziua ta..." - Florian Popa

30 Mar 2006   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Florian Popa

Este medic primar chirurgie generala si doctor in stiinte medicale. A condus peste 20 de ani Spitalul "Sf. Pantelimon" din Bucuresti. A fost onorat cu titlul de Doctor Honoris Causa de doua universitati. Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila", profesor doctor Florian Popa, implineste astazi 60 de ani.

"Am facut meseria pe care mi-am dorit-o"


"Implinesc o varsta care-mi da voie sa privesc in urma, sa vad ce-am facut si sa planific mai putin ceea ce va urma. La varsta aceasta, bilantul pentru ceea ce a fost este mai consistent, decat proiectele pentru ce va fi. Orice aniversare iti da prilejul sa te intalnesti cu vechii prieteni, pentru ca la aceasta varsta nu se mai pot face noi prieteni. Pot spune ca anul ce tocmai a trecut a fost un an bun in ceea ce priveste realizarile mele profesionale, avand in vedere universitatea si cariera mea academica. Doua universitati m-au primit in randul lor, in comunitatea lor academica. Este vorba de Universitatea de Medicina si Farmacie «Grigore T. Popa» din Iasi si Universitatea «Nicolae Testemitanu» din Chisinau, care m-au onorat cu titlul de Doctor Honoris Causa al comunitatii lor academice. Am avut, desigur, si momente mai tulburi pe care le-am trecut cu intelepciunea pe care trebuie sa ti-o dea experienta de-o viata in activitatea sociala si profesionala. Pentru anul ce urmeaza prea multe planuri nu am, cea mai importanta dorinta ar fi o stare de sanatate cumsecade, adica buna, si sigur, mi-as dori o noutate, aceea de a fi bunic. Cred ca anul acesta imi va aduce aceasta mare bucurie de a avea un nepot si cred ca este un lucru foarte important. Il astept cu mare drag si cu un pic de emotie. Regrete nu am, pentru ca am facut meseria pe care mi-am dorit-o. N-as putea spune ca am avut o pasiune innascuta pentru medicina. Am facut aceasta facultate la dorinta parintilor mei, care erau oameni simpli si care vedeau intr-un medic un om nobil. Am inceput aceasta meserie sub indrumarea unor maestri adevarati care mi-au spus ca, in aceasta meserie, munca continua si sacrificiul sunt dominante care te fac sa reusesti. Am inteles sfatul lor si am facut intocmai. Modelul pe care l-am avut la inceputul carierei mele este un model fericit. Profesorul Burghelea a fost un mare chirurg al Romaniei, a fost rector al Universitatii de Medicina, a fost ministru al Sanatatii in Romania. Eu sunt un urmas al Domniei sale. Am reusit sa-l urmez pana la un anumit nivel. Nu intotdeauna elevul isi depaseste profesorul. Cred ca nu exista om care sa nu regrete ca nu a avut timpul necesar sa faca anumite lucruri. Nici eu nu pot sa zic ca nu au fost lucruri pe care mi le-am dorit si nu le-am putut face. Dar regretele in astfel de zile aniversare nu-si au locul. Regretul este bine a fi uitat. Sunt un om normal, cu trairi normale, cu pasiuni omenesti, cu realizari si cu neajunsuri."

×
Subiecte în articol: calendar