Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Sunt vremuri de criză pe care toţi le resimţim, inclusiv eu. În spital vin din ce în ce mai mulţi pacienţi cronici care nu au casă, nu au căldură acasă, nu au bani de medicamente, nu văd perspective în a avea un control al bolii. Aud din ce în ce mai des afirmaţii de genul cum să-mi împart pensia între acoperirea costurilor medicamentelor şi cele pentru alte variante terapeutice (oxigen, asistentă la domiciliu etc.).
Cele mai frumoase clipe din ultima perioadă... Au fost momentele postcongresul Societăţii Române de Pneumologie de la Bucureşti, când mai mulţi colegi din ţară sau invitaţi străini au apreciat modul în care a fost organizat şi ţinuta ştiinţifică. Pentru mine, care nu am primit mulţumiri de la alţi colegi, care au asistat doar criticând această manifestare, a fost satisfacţia supremă.
Aş dori, dar deocamdată este un vis care are o vechime de 17 ani, ca pe viitor să pot să lucrez într-un spital modern, cu clădiri noi, cu aparatură ultimul răcnet şi cu un personal motivat şi dedicat. Aparent sunt nenumărate dorinţele. Am sintetizat cele mai importante şi aici aş mai adăuga doar speranţa că într-o zi birocraţia din sistemul medical va fi învinsă şi sistemul medical total depolitizat.
Povestea cu doctorul care trebuie să citească permanent nu este doar o poveste. Am senzaţia tot timpul că aloc prea puţin timp acestei necesităţi de supravieţuire într-o competiţie acerbă. Cred că şi timpul petrecut cu colaboratorii mei este prea scurt. Pentru mulţi dintre ei, aş putea fi în alte condiţii un bun sfătuitor. Şi dacă tot vorbim despre «competiţia» pentru timp, poate că nu ar fi rău să acord suficiente ore şi pentru sport, destindere, pentru o viaţă «sănătoasă», lucru pe care, din păcate, nu-l fac deocamdată.
Cât datorez acestei ţări? E o întrebare care mi-a venit prima dată în minte, când un profesor francez unde am lucrat la începutul carierei mi-a propus să rămân în serviciul lui. Eu m-am născut român şi nu puteam să uit acest lucru. Simţeam că aveam de creat şi de format în ţară servicii şi şcoli pe alte specialităţi. Eu am o educaţie nemţească şi cred că, istoric, mă apropii mai mult de acest profil. Am în sânge multe lucruri care ţin de ceea ce am primit în grădiniţă şi şcoala nemţească, începând cu punctualitatea şi credinţa că munca este singura modalitate cinstită de a promova. Când eram mic, voiam să mă fac vatman; indiferent câte suferinţe va mai înregistra sistemul medical românesc, cred că tot medic m-aş face şi tot pneumologia, ca specialitate, aş alege, pentru că am avut acest mare avantaj - să văd trecerea de la o ftiziologie perimată (tratamentul unei singure boli - tuberculoza) la o pneumologie modernă, europeană.
Sunt foarte multe lucruri care ar mai putea aştepta răspunsuri, dar să nu uităm niciodată - şi eu nu pot să uit cât voi trăi - că fără părinţii mei, Dumnezeu să-i ierte, nu eram şi nu aş fi fost niciodată ceea ce sunt acum şi nici răspunsuri nu aş fi avut."
