x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Gabriel Bratu!

Astăzi e ziua ta... Gabriel Bratu!

de Ramona Vintila    |    05 Noi 2009   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Gabriel Bratu!
Sursa foto: Desen de Romeo Răileanu/

"Respect şi sunt mândru că sunt român" Gabriel Bratu, unul dintre cei mai apreciaţi caricaturişti autohtoni, împlineşte astăzi 75 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".



"Dacă m-ar întreba cineva ce fac acum, la moment aniversar, aş spune că mă bucur că astăzi împlinesc 75 de ani şi aş spune că am o umbră de tristeţe că nu împlinesc 25 de ani. Dar, chiar dacă sunt 75, îmi continuu munca, n-am lăsat creionul din mână, şi dovada se poate vedea: zilnic îmi apare în ziarul Cuvântul Libertăţii o caricatură la rubrica mea permanentă OFURI (anul trecut am împlinit 60 de ani de când colaborez la acelaşi ziar), de curând am deschis o expoziţie la Galeria «Artis» din Slatina a Muzeului Judeţean Olt, unde am expus  60 de lucrări noi şi am deschis o altă expoziţie la Muzeul de Artă din Craiova, cu alte 75 de lucrări, toate noi. M-am bucurat enorm de prezenţa la deschiderea de la Craiova a unei bune părţi din «floarea» caricaturii româneşti: Popa'S, Octavian Bour, Crăiţă-Mândră, Gh.D. Constantinescu, Romeo Răileanu, Florian Doru Crihană...

Ca să ştie şi cine nu mă ştie, eu sunt al doilea caricaturist din România: după domnul Albert Poch ca vârstă şi după domnul Popa Popa'S ca... volum. De-a lungul timpului, am expus în ţară în peste 250 de Saloane şi Expoziţii, iar în străinătate în peste 100 şi mă laud că am luat şi niscai premii şi mă mai laud că mă aflu în albumul editat la Moscova «Maeştrii caricaturii româneşti» alături de celebrii Eugen Taru, Cik Damadian, Matty, Nell Cobar, Albert Poch, Benedict Gănescu şi mulţi alţii, fapt care mă onorează.

De-a lungul carierei mele - peste 60 de ani -, am învăţat lucruri deosebite de la oamenii în preajma cărora am fost. Am învăţat în primul rând să respect trecutul - învăţătorul meu din şcoala primară ne scula în picioare ori de câte ori pronunţa numele marilor noştri Decebal, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare sau Eminescu -, am învăţat să-i respect pe cei din jurul meu, să respect vârsta celor din jurul meu, să respect personalităţile şi, cel mai important, să respect şi să fiu mândru că sunt român.

Împlinirile în viaţă au fost, slavă Domnului; faptul că am ajuns la vârsta asta, faptul că-mi este recunoscută munca - sunt vicepreşedintele Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici -, faptul că de-a lungul anilor - am lucrat 45 de ani la Casa Creaţiei Populare şi Editura Scrisul Românesc - am cunoscut o mulţime de oameni de renume - îi amintesc pe Tudor Arghezi, Corneliu Baba, Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătăreţu, Marin Sorescu şi Sabin Bălaşa, care mi-au fost buni prieteni, Amza Pellea, de asemenea, Mihai Drumeş, Iosif Constantinescu Drăgan şi mulţi, mulţi alţii mă fac să mă mândresc cu acest lucru. Faptul că am stat în preajma marilor caricaturişti de la care am învăţat, «am furat» pot spune, m-a ajutat să fiu ce sunt astăzi. Faptul că am văzut o parte din lume - am avut o expoziţie personală la Aalborg, în Danemarca, şi am «pipăit»  piramidele egiptene, zic eu că este o împlinire şi faptul că am o familie de mai bine de 40 de ani care m-a înţeles şi m-a ajutat, socotesc că este tot o împlinire, o împlinire deosebită.

Dezamăgiri au fost şi încă sunt. Pentru mine este o dezamăgire care mă întristează văzând ce se întâmplă astăzi în jurul nostru, este o dezamăgire că nu avem o revistă de umor, «Urzica» cu toate păcatele ei a fost revista în care noi toţi, cei de astăzi, trecuţi de 50 de ani, am debutat şi am publicat frecvent, a fost revista care «ne ţinea cu arma la picior», cum se spune astăzi... Mă uit la tinerii caricaturişti care apar şi care nu au unde debuta - noroc că au mai rămas în ţară câteva Saloane de caricatură în frunte cu cel de la Gura Humorului. De-a lungul vremii, am «cochetat» şi cu televiziunea şi cu radioul şi cu presa, am fost profesor la Şcoala de Artă «Cornetti» din Craiova o bună bucată de vreme, puteam să fac mai mult şi o spun cu dezamăgire. Ar putea fi o dezamăgire faptul că nu m-am putut dezlipi de oraşul în care m-am născut? Nu! Este oraşul sufletului meu şi, cu toate că am avut de multe ori ocazii de a pleca, n-am putut s-o fac, iar atunci când am primit titlul de Cetăţean de Onoare al urbei în care trăiesc mi-au dat lacrimile.

Dacă mă uit în urmă, simt o căldură în suflet trecându-mi prin faţă figurile colegilor de şcoală, colegilor de serviciu, întâmplări, multe întâmplări şi, întorcându-mi privirea către înainte, mă gândesc că încă mai pot face ceva că, zic eu, încă mai pot fi folositor în ciuda vârstei pe care o am; să-mi dea bunul Dumnezeu forţa de a putea mult timp de aici înainte să ţin pasul cu ce se-ntâmplă în jurul meu.

Dacă aş fi ministrul Culturii, primul lucru pe care l-aş face ar fi reînvierea activităţii artistice a amatorilor. Unde ne sunt formaţiile artistice din şcoli? Unde sunt formaţiile artistice de amatori de la sate? Din facultăţi, din armată, din întreprinderi, unde sunt emisiunile de poezie şi de teatru din radiourile şi televiziunile noastre? Azi vedem numai filme cu omoruri, cu bătăi, cu indecenţe, cântăreţele şi dansatoarele sunt aproape goale şi scălămbăielile lor li se par interpretare artistică. Aş opri masacrarea folclorului nostru, aş opri «făcăturile» alea de le spune folclor, aş opri momentele de aşa-zis umor în care bădărănia şi urâţenia se vor arăta, aş cere reporterilor noştri să înveţe ce e aia «locaţie» şi că «doisprezece mii sau orele doisprezece» o spun numai analfabeţii, aş cere ca toate aşezările noastre să fie înfrumuseţate cu statuile marilor noştri oameni.

Aştept s-aud că suntem ce am fost, că suntem iarăşi meleagurile ce am dat un Enescu, un Brâncuşi, un Eliade, un Cioran, un Palade şi-un Eugen Ionescu şi că nu mai suntem ce suntem astăzi în Europa.

Dacă ar fi să retrăiesc momentele frumoase ale vieţii mele, ar fi să fiu iarăşi pe strada copilăriei mele cu oamenii ei şi cu prietenii de joacă, ar fi momentul terminării liceului cu ciocnitul paharului de şampanie cu colegii şi ar fi momentul când am spus «DA» în faţa ofiţerului Stării Civile.

Astăzi, în zi aniversară, îmi este dor de părinţii mei, îmi este dor de colegii şi prietenii care nu mai sunt, îmi este dor de cei de la care am învăţat şi mi-au fost alături."

×
Subiecte în articol: calendar