x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta...": Ilie Nastase - "Mi s-au implinit toate dorintele"

"Astazi e ziua ta...": Ilie Nastase - "Mi s-au implinit toate dorintele"

19 Iul 2004   •   00:00
"Astazi e ziua ta...": Ilie Nastase - "Mi s-au implinit toate dorintele"

Ilie Nastase, Nasty, asa cum i se spunea pentru bufoneriile pe care le facea pe teren, a fost primul tenisman care a devenit numarul 1 in clasamentul ATP, in 1973, si primul jucator din Europa care a castigat peste 1 milion de dolari intr-un an competitional. La cei 58 de ani pe care ii implineste astazi, Nasty se simte tanar si implinit. La multi ani!



"Nu mai numar anii de la o vreme. Nu m-am gandit ce semnifica un an in plus pentru mine, nu mi-a mai pus nimeni intrebarea asta. Nu-mi fac probleme din asta… daca nu mi-ar aduce nimeni aminte, probabil nici nu as sti ca e ziua mea. Nici in trecut aniversarile nu erau cine stie ce, pentru ca eram tot timpul plecat. De data asta imi voi petrece ziua de nastere cu prietenii, la mare. Asta e foarte important pentru mine, sa fiu alaturi de prieteni. Un motiv de bucurie e ca se apropie ziua fetitei mele, care implineste un an; la ea, un an inseamna foarte mult. Nu am simtit intr-un anume fel trecerea timpului… Noi trecem, din pacate, nu timpul. Eu merg inainte. Au fost momente la implinirea unor ani cand mi-am propus anumite lucruri. De exemplu, la 29 de ani mi-am propus sa am o familie. Cea mai frumoasa aniversare? A fost acum cativa ani, cand mergeam spre mare cu astia mici, ne-am oprit pe marginea drumului, am pus tortul pe capota si ne-am batut cu el. Ideea a fost, bineinteles, a lor. Imi doresc sa fiu aproape de prieteni, sa-mi cresc fata… Pana acum mi s-au implinit toate dorintele, nu am ce sa imi doresc in mod special. Cand eram tanar doream sa fiu mai batran, voiam sa ajung mai repede sa-mi implinesc visele. Azi nu e o zi speciala, e pur si simpu o zi din an, nu e ceva extraordinar. Diferenta e ca iti spune cineva "La multi ani!". Cred ca trebuie sa ne acceptam fiecare varsta, unii suntem tineri, altii mai putin tineri, altii batrani. E un lucru natural si normal pentru toata lumea. Sunt momente diferite in viata si nu ai cum sa le compari. Cel mai mare regret pe care il am? Regret ca Romania nu se schimba asa de repede, sa putem deveni o tara normala… deja trebuia sa fim asezati. Cea mai mare realizare din anul ce a trecut este casatoria mea."

×
Subiecte în articol: calendar