“Astăzi e ziua ta...”: Ioan Vieru

“Dacă aş putea schimba ceva în viaţa mea, probabil că nu aş muta o virgulă. Ceea ce fac îmi place foarte mult, însă aş opta pentru altă profesiune curentă, legată de planuri diferite, deşi aceasta, pînă la urmă, ne transformă în altceva”, mărturiseşte scriitorul. Ioan Vieru împlineşte astăzi 46 de ani.

“Dacă aş putea schimba ceva în viaţa mea, probabil că nu aş muta o virgulă. Ceea ce fac îmi place foarte mult, însă aş opta pentru altă profesiune curentă, legată de planuri diferite, deşi aceasta, pînă la urmă, ne transformă în altceva”, mărturiseşte scriitorul. Ioan Vieru împlineşte astăzi 46 de ani.

“Momentele aniversare mi se par destul de melancolice cu trecerea timpului, pentru că sîntem din ce în ce mai singuri, într-o lume preocupată de cu totul şi cu totul alte lucruri decît cele care ar trebui să intereseze. Scriitorii, artiştii devin captivi grafiei perfecte, anihilante... E un fenomen, o stare aberantă, pentru că trăim într-o lume aparent des­chisă şi poate că ar trebui să avem o cu totul şi cu totul altă stare. Aniver­sările îmi dau un teribil sentiment de singurătate, chiar dacă mă aflu între prieteni, între cei apropiaţi. Trăiesc o stare de singurătate, singura care poate apropia de lume. M-am trezit cumva în preajma cărţilor, ca în preajma piramidelor.

În familia mea, ideea de cultură, de cunoaştere, prezenţa scriitorilor ca realitate virtuală erau ceva extrem de accentuat, de normal. Astfel, pasiunea mea pentru literatură a fost şi este un drum absolut firesc, un drum interior în care într-un fel m-am născut. De-a lungul vremii am avut multe cărţi dragi, mulţi autori, multe întîmplări care mi-au schimbat entuziasmele. Avem nevoie de lectură şi relectură, în egală măsură, avem nevoie şi de alţi autori, nu nu­mai de cei pe care îi îndrăgim sau asu­pra cărora am făcut uneori sau fa­cem fixaţie. Atenţia mea, în peri­oadele grele ale istoriei, s-a îndreptat mult spre filosofie, spre istorie a artei, mai mult decît spre această deseori contradictorie şi chiar simplificatoare istorie a literaturii, care nu conţine tocmai ceea ce ar trebui să conţină poate dintr-un ideal despre poezie, despre proză, despre dramaturgie. Cred că un scriitor nu ar trebui să fie pe podium ca un prestidigitator. Succesul literar, cel puţin în România, este ceva excesiv fabricat, este ceva care trezeşte enorm de multe suspiciuni. Sînt foarte mulţi scriitori români despre care nu se mai ştie nimic, scriitori importanţi care au fost uitaţi. Mă felicit pentru puterea de a fi rezistat, de a-mi fi urmat vocaţia şi pentru scrisul meu de-a lungul timpului, în perioade im­posibile. În acelaşi timp, nu mă felicit pentru faptul de a fi rămas prea mult în tot felul de aşteptări. Poate că un timp mai lung ar fi trebuit să trăiesc în altă parte.

Visele mele nu s-au schimbat din adolescenţă şi pînă în prezent. Ele sînt legate de scris, de cultură, de oameni, de un climat cu totul altfel. Îmi doresc să trăiesc într-o lume mai onestă, mai adunată şi o lume care să cuprindă din ce în ce mai mult generaţia tînără, de care mă simt tot mai mult legat într-un mod emo­ţio­nant, aproape irepresibil.”

Straniu

“Am constatat că foarte multe vise e bine să rămînă în stadiu iniţial, în «paradisu­rile artificiale», după inspirata formulare a lui Baudelaire. Nu e bine să devină realitate. Cu alte cuvinte, este bine să rămînem în aceste dificultăţi ale vieţii...”
Ioan Vieru, scriitor