x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Mircea Geoana

"Astazi e ziua ta..." - Mircea Geoana

14 Iul 2005   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Mircea Geoana

Este o fire optimista si crede cu putere ca vointa este unul din cele mai importante lucruri in viata. Astazi, de ziua sa, Mircea Geoana va avea parte de multa politica, dar se va "razbuna" la sfarsit de saptamana, cand va fi alaturi de cei dragi. La cei 47 de ani este perfect fericit cu ceea ce face si nu ar vrea sa schimbe nimic.

"Dumnezeu da si vesti bune si vesti proaste"


"Cei 47 de ani ma gasesc mai tanar cu un an, cu gandul la copii, la prieteni, uneori cu regretul ca politica ne mananca prea mult timp si anii cei mai frumosi din viata poate ii petrecem departe de familie, de copii, de prieteni, dar, cata vreme suntem tineri si sanatosi, suntem si optimisti.
Pentru anul de viata care incepe astazi, dorinta cea mai mare cred ca este sa stau mai mult cu copiii. Anul trecut eram convins ca 2005 ne va prinde la guvernare si ca lucrurile vor merge bine; au mers prost, dar au inceput sa mearga bine dupa Congresul Partidului. Deci, Dumnezeu da si vesti bune si vesti proaste.
Ce as fi dorit sa nu fac anul trecut a fost campania de alegeri pentru Bucuresti. O implinire este ca am facut 20 de ani de casatorie cu Mihaela, in urma cu cateva zile. Daca nu as fi urmat o cariera politica probabil ca ar fi fost fie o cariera internationala, fie as fi fost un sef de mare trust de presa sau televiziune.
Momentul decisiv in care m-am orientat spre politica a fost in clipa cand mi-am dat seama ca, oricat de mult ai face in strainatate, lucrurile cele mai importante tot acasa se intampla si ca, oricat de mult ti-ai construi numele, reputatia si relatiile in strainatate, pana la urma, fara baza interna si fara o baza politica, nu poti sa iti pui in practica ideile, viziunea de a transforma si moderniza Romania. A fost o chestiune de sansa.
Dincolo de munca, de seriozitate (luna viitoare sustin si Doctoratul la ASE, in Economie Mondiala), dincolo de ceeea ce pregatesti, muncesti si alegi, e vorba si de soarta, de sansa. E o chestiune pe care nu poti sa ti-o programezi, oricat de mult ti-ai propune sa faci ceva, exista o doza mare de intamplare.
Sunt perfect fericit cu viata mea si cu ceea ce fac, cu familia si cu tot, nu as schimba nimic.
Cel mai bun sfat pe care l-am primit in viata a fost de la tatal meu care mi-a spus: «Cel mai important lucru pe care il ai in viata e reputatia ta». Ziua mea va decurge cu foarte multa politica si cu prea putina familie. Dar ma voi razbuna probabil vineri, cand sper sa am ragazul pentru o mica petrecere."

×
Subiecte în articol: calendar