Astăzi e ziua ta: Mircea Maliţa

Acad. Mircea Maliţa împlineşte duminică 84 de ani. La mulţi ani!

„Pentru octogenari, orice vremuri pot fi prielnice, dacă nu sunt sufocaţi de probleme existenţiale ca sănătatea şi hrana. Dacă sunt feriţi de zgomot, pot fi covârşiţi de amintiri semnificative, pitite în faldurile memoriei. Se întreabă neîncetat ce au făcut cu timpul relativ scurt care le-a fost hărăzit pentru trăirea unei vieţi. Lasă ceva în urmă? Sau toate proiectele lor au murit şi stau îngropate în grădina lor? N-am crezut că voi atinge vârsta pe care o am şi nici n-am visat o vârstă anume. Am neglijat faptul că ajungi la un moment când te căieşti că n-ai spus tot ce era de spus, că trebuia să culegi la timp merele, dacă voiai să le oferi vizitatorilor.

Categoric n-aş vrea să fiu din nou tânăr. Ce s-ar întâmpla cu anii plini de experienţe, relaţii, momente istorice pe care i-am acumulat? Apoi, aş face remarca că drumul nu ţi-l alegi singur. Mereu se desface un evantai de căi posibile. Zarurile, mai mult decât tu însuţi, te împing într-o direcţie sau alta. Tinerii nu ştiu că în acest joc continuu trebuie să se mişte, să trudească, să fie activi neîntrerupt, pentru a întâlni şansele şi a intra în hora lor, în urmărirea unei vocaţii.

Am satisfacţia de a fi fost martor sau participant la evenimente care au contribuit la păstrarea identităţii şi, deci, continuarea culturii şi civilizaţiei pe solul ţării.

Sunt nenumărate obstacolele pe care le-am evitat sau sărit. Probabil că diplomaţia a fost meseria mea principală, dar lumea ideilor şi scrisului m-a atras continuu. Din cele vreo trei duzini de cărţi pe care le-am scris, mai deschid câte una şi văd că rezistă vremii. Dacă ziua e bună şi zgomotul nu e mare (înţeleg prin aceasta perturbări pe teme nesemnificative), citesc şi scriu: comunicări, studii, reflecţii şi, mai ales, evocări de persoane memorabile pe care am avut şansa să le cunosc îndeaproape, la noi sau altundeva în lumea largă. Mai învăţ, când mă uit la ştiri. Le înţeleg mai bine având un glob presărat cu puncte roşii de locuri vi­zitate. Egiptul, Sudanul, Etiopia, câte 3-4 puncte roşii. Ce s-a schimbat de atunci? Am dibuit oare germenii evoluţiei lor? E un determinism cu legi, jocuri de hazard sau fibre istorice care nu se rup?

Destinul e atât de legat de ţara mea, rădăcinile atât de adânci, încât mi-e greu să mă închipui mondial, nordic, insular sau tropical. Destinul se ma­nifestă în experienţe unice, locale şi purtând pecetea lumii la care aparţin. Chiar şi zarurile unei vieţi se învârt altfel într-un asemenea loc. Dacă îţi iubeşti ţara de mic, o serveşti.

E un moment în care întreaga lume se schimbă. Se petrec adevărate mutaţii. Va fi un secol de transformări interne. La capătul unei tranziţii lungi şi a unei crize care încă bântuie, poţi spera că schimbările vor favoriza înmugurirea şi ecloziunea acelor trăsături mintale care permit românilor să învingă sfidările şi obstacolele şi să supravieţuiască în împrejurările cele mai grele. Au în răbojul lor adevărate miracole. Cei mici de pe scena lumii rezistă şi se dezvoltă prin inteligenţa adaptării. Au poziţii asimetrice faţă de cei mari, care îi pot mânui cum vor. Ei recurg, însă, la strategii inteligente de adaptare, se schimbă mai uşor, găsesc nişe confortabile şi au vocaţii inovative. Şi azi minunile se întâmplă în lumea pe care am numit-o «a treia».

În ceea ce ne priveşte, reţeta ne-a dat-o Haret cu un secol în urmă. Investeşti în educaţie, culegi în economie; ai şcoli bune, ai şi cetăţeni cu minţi clare; îi ajuţi să înveţe la şcoala muncii, ai bunăstare.

Dacă aş fi chinez aş fi plin de speranţe. Pentru cei născuţi în februarie, e anul lor chinezesc, al iepurelui de oţel. E semnul unei schimbări drastice. Iepurele de oţel, spre deosebire de cel obişnuit, apare la chinezi de două ori pe secol. Care e dife­renţa? Din iepure ce se teme, devine neînfricat, din unul ce stă la pândă, devine ostentativ, din unul blând, devine maliţios. Dacă nu e adevărat, e cel puţin amuzant.”