Astăzi e ziua ta: Monica Nistorescu

Este cunoscută ca fiind fosta soţie a jurnalistului Cornel Nistorescu, dar şi mai cunoscută ca profesionistă în arta comunicării. A lucrat ca director de relaţii publice în cadrul firmei internaţionale PricewaterhouseCoopers, iar acum conduce propria-i firmă, Elite Relaţii Publice. Monica Nistorescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Îi urăm „La mulţi ani!”.

„Cred că trăim vremuri grele, dar mai ales triste, iar eu le trăiesc ca toţi ceilalţi, încercând să fac faţă fără să mă plec sau să mă frâng.

Mă ajută mult faptul că mă ocup de ceea ce-mi place, probabil, cel mai mult, şi anume să refac şi să decorez case. Până acum m-am limitat la propriile case sau la cele ale familiei, dar nu exclud posibilitatea ca pe viitor să transform această pasiune în ocupaţie full time. De puţină vreme am încheiat restaurarea unui conac unguresc de lângă Orăştie, la Turdaş, şi tot timpul îl petrec făcând naveta între Snagov şi această proprietate, unde intenţionez să-mi petrec cea mai mare parte a acestui an.

Mie îmi plac foarte mult oamenii, îmi plac poveştile lor de viaţă, vesele sau triste, îmi place să mă înconjur de oameni inteligenţi, sensibili, instruiţi, frumoşi pe dinăuntru şi pe dinafară. De aici, probabil vine şi ceea ce mi-a fost profesie de 15 ani încoace, şi anume comunicarea. Înainte, am fost jurnalist, ceea ce e tot o formă de comunicare. De altfel, dacă privim în jurul nostru, tot ce ne înconjoară este, într-un fel sau altul, nevoia de a comunica, transmite, convinge, cuceri.

Cine m-a influenţat şi mi-a mo­de­lat personalitatea? Răspunsul e simplu, bunica mea din partea mamei, o ţărancă din Ardeal mai aprigă, mai inteligentă şi mai iubitoare decât tot mapamondul. Mă gândesc zilnic la ea şi sunt sigură că mă supraveghează cu dragoste şi exigenţă de dincolo de ţărmurile acestei vieţi.

Privind înapoi la viaţa mea, mă felicit pentru şansa enormă de a avea o familie minunată şi mă mustru că poate nu am reuşit să le spun alor mei suficient de des cât sunt de importanţi pentru mine. În ceea

ce-i priveşte pe unii dintre ei, de exemplu pe tatăl meu, care ne-a pă­răsit prea devreme, e prea târziu.

Dacă aş avea puterea să schimb ceva în România, mi-aş dori să schimb mentalitatea oamenilor.

Mi-aş dori compatrioţi mai demni, mai luptători, mai mândri, mai determinaţi să-şi modeleze destinele individuale şi destinul colectiv folosind mijloacele ce le sunt la îndemână într-o ţară democratică.

Şi aş mai dori să încreţesc nasul, precum personajul de sitcom Samantha, şi România să se împânzească de autostrăzi pe care să ne mişcăm liberi şi senini între munte şi mare, dacă tot avem şansa să avem şi munte şi mare.

Cele mai frumoase trei amintiri din viaţa mea sunt, nu neapărat în această ordine, apusurile de soare din Maldive, ziua când am aflat că am fost admisă la Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj şi o minunată dimineaţă de ski, acum trei ani, la Tignes, în Franţa.

Îmi doresc să-mi păstrez fiinţa intactă, surâsul şi dragostea de semenii mei, în ciuda încercărilor la care m-a supus şi, cu siguranţă, mă va mai supune viaţa.”