Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"E o dificultate, a fi dramaturg este mai greu decât a fi orice altceva în materie de literatură. Această dificultate m-a atras!", mărturisea maestrul Paul Everac. Mâine împlineşte 85 de ani. La mulţi ani!
"Mă uit cum apar nişte vegetaţii, nişte floricele, cum ele dispar, cum vin altele şi cu ocazia asta mă gândesc că avem cu toţii un termen limitat pe pământul ăsta de a cărui margine mă apropii şi eu.
Văzând că nu sunt bun de mare lucru, am mutat treaba pe cantitate, aşa că sunt autorul cu cele mai multe piese scrise şi cu cele mai multe piese reprezentate de când există dramaturgia românească şi după Institutul Român de Statistică. Am avut privilegiul să trăiesc zile în care la Bucureşti, în aceeaşi perioadă, la aceleaşi ore se reprezentau la patru teatre, patru piese ale mele. Mergeam la ele şi nu aveam loc în sală, trebuia să stau pe scară.
Aş dori să dau culturii un avânt care să nu fie nici tradiţie-reacţiune-îngheţată, dar nici postmodernism-exuberanţă-scatologic, ci să gândească puţin treaba în perspectiva clasicismului românesc atâta cât a fost, care poate să dea nişte muguri cu totul şi cu totul surprinzători. Încă nu i-a dat. Trunchiul este foarte bun, mugurii mai puţin. În acest moment nu vrea nimeni cultura, o vrea foarte puţină lume.
Piaţa românească este invadată şi de grâu şi de carne de porc şi de mălai şi de produsele culturale ale altora, care trebuie să-şi facă loc pe piaţă pentru că Revoluţia cam la asta a fost bună, să golească locul pentru produsul străin.
Văzând că alte merite nu-mi pot câştiga, am zis să încerc să intru în timp ceva mai mult şi am ajuns la această vârstă care este într-un fel de top. În afară de mine mai sunt trei dramaturgi care au atins-o. Suntem o echipă de patru inşi care am atins vârsta de 85 de ani. Mi se pare că unul dintre noi a trecut chiar la 86. Am fost întotdeauna un fericit, un răzgâiat, în sensul că mi-am dorit întotdeauna ceea ce am putut obţine.
Nu am avut veleităţi foarte mari, ca atare am avut lucrurile pe care le-am dorit. Am scăpat de una, am scăpat de alta şi am scăpat şi de cucoana aceea care a început de pe la 40 de ani să-mi secere toţi colegii, fie ei de liceu, de facultate sau dramaturgie.
Nu mă uit în spate. Sunt foarte mulţumit că am faţa mea şi împrejurul meu şi găsesc lucrurile extrem de frumoase. Ideea de a face un pact cu Hristos, îi dau sufletul ca să-mi dea o tinereţe nouă nu mă încântă. Mai ales că m-aş face tot dramaturg şi tot pe nevastă-mea aş lua-o de nevastă.
Dacă trăiam în secolul al XIX-lea, care a fost secolul cel mai glorios al omenirii, aveam sentimentul unui progres neîncetat şi nu-mi dădeam seama că progresul ăsta duce până la explozia lumii. Până în momentul de faţă, ştiu foarte bine că, cu cât mergem mai departe şi mai repede înainte, cu atât se apropie un sfârşit catastrofal de care nu vom fi scutiţi nici unul.
M-am născut într-o vreme care avea o anumită nostimadă şi am trăit între oameni nostimi. După aceea, o parte din ei au devenit parşivi. Aş dori ca ţara mea să-şi recapete puţin din mica naivitate strălucitoare pe care a avut-o în tinereţile şi adolescenţa mea şi să-şi recâştige o mândrie pe care a pierdut-o."
